Camelia Grădeanu și Laura Buruiană se află în Belgia în cadrul schimbului desfășurat în cadrul Modulului European de Nursing.
”Am vizitat universitatea din Karel de Grote / Carol cel Mare – University College Belgia în noul sediu care se află încă în construcții. Este un spațiu imens! Pentru a ajunge, a fost puțin dificil la început cu drumul pentru că nici pe noi, nici pe fetele din Spania nu ne-a îndrumat nimeni, dar am reușit să ne descurcăm. Astăzi ne-am prezentat, am prezentat date despre școala noastră, precum și modul în care urmăm modulele specifice.
Vă prezentăm în imagini noul sediu al universității. Puteți vedea „skill lab-ul”. Am fost uimite să descoperim ce dotări nemaipomenite sunt în laboratoare. Sunt mai dotate chiar și față de spitalele noastre de practică.
Abia așteptăm ziua de mâine când vom merge în spitale”, a spus Camelia Grădeanu.
Locurile vizitate și numele universității în care se află elevele școlii noastre sunt încărcate de istorie. Karel de Grote / Carol cel Mare este unul dintre cei mai importanți conducători ai Europei care a condus spre creștinism populația Europei de Vest. Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană, fiind considerat de unii istorici părinte fondator al Franței, precum, în alte scrieri, fondator al Germaniei sau părinte al Europei. Carol cel Mare (768-814) a fost primul conducător al unui imperiu în Europa Occidentală de la prăbușirea Imperiului Roman.