Joi, 16.05.2019, a avut loc sesiunea de diseminare a schimbului internațional European Nursing Module, din luna mai 2019, eveniment organizat de coordonatorul ENM, prof. Alina Ioniță, împreună cu prof. Mirela Avram și prof. Raluca Brad.
În perioada 6-17 mai, studentele de la Universitatea din Berna, din anul III, Dea Gashi și Sabrina Riedo, au avut ocazia să surprindă aspecte legate de cultura nursingului românesc participând la stagii de pregătire practică. Programul a inclus stagii efectuate în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, dar și vizite în instituții medicale din mediul privat, precum Medlife sau Ponderas Hospital – Rețeaua privată de sănătate „Regina Maria”. La aceste activități, care au permis o vedere de ansamblu a sistemului de sănătate românesc, cele două studente au fost însoțite de elevii școlii noastre. Acestea au remarcat, pe perioada stagiilor efectuate, relația foarte bună în comunicarea asistent-pacient și au ținut să mentioneze că în Elveția acest aspect este mult mai nesatisfăcător.
Elevii au participat și la o serie de activități culturale, organizate de coordonatorul ENM al școlii, prof. Alina Ioniță, precum: vizitarea Muzeului Simțurilor, a Muzeului Național Cotroceni, o excursie minunată în Delta Dunării, vizitarea orașelor Constanța și Sinaia. De asemenea, cele două studente au fost prezente și la Simpozionul de Comunicări Științifice „DR. MIOARA MINCU” – „TRADIȚIONAL ȘI MODERN ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE” – ediția a V-a, unde au vorbit despre sistemul de sănătate din Elveția, dar și la Conferința OAMGMAMR – filiala București.
Sabrina Riedo: „România este o țară minunată, cu oameni calzi și primitori, mâncăruri delicioase și plină de cultură și istorie! Este o alegere perfectă pentru oricine dorește să întâlnească oameni minunați! Pot spune, după experiența trăită aici, că sistemul de sănătate privat din România este asemănător cu sistemul nostru de stat, din Elveția! Ce am remarcat atât la privat, cât și la stat, este implicarea și seriozitatea deosebită pe care cadrele medicale le manifestă față de pacienți, indiferent de resursele de care dispun!”
Dea Gashi ne-a împărtășit câteva impresii despre excursia în Deltă: „Ne-am simțit minunat în România! A fost o experiență cu adevărat unică! Ne-a impresionat foarte mult Delta Dunării! Pensiunea unde am fost cazate era foarte frumoasă, cu gazde primitoare, terasa amenajată, iar tablou era completat de animalul de companie al gazdelor! Și Constanța ne-a plăcut foarte mult! Ne-am bucurat de vremea frumoasă și de faptul că am văzut plaja. Vă mulțumim pentrucă ați făcut posibilă această călătorie! Am repeta oricând experiența!”
prof. Alina Ioniță
Responsabil Relații și Proiecte Internaționale
Coordonator ENM
prof. Raluca Brad