Echipa Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, coordonată de prof. Daniela Vlădescu, i-a însoțit pe studenții din Norvegia, Danemarca, Anglia, Belgia și Spania la HOSPICE Casa Speranței.
Aici au aflat informații despre cum sunt îngrijiți cu profesionalism și dăruire copiii și adulții care trec prin suferințele cauzate de o boală incurabilă. HOSPICE Casa Speranței oferă servicii atât pentru ei, cât și pentru familiile lor.
„HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 26 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru mii de copii și adulți cu boli incurabile. HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie. Tratamentul, sesiunile de kinetoterapie, activitățile în centrele de zi, internarea în propriile unități medicale, grupurile suport, îndrumarea și consilierea psiho-emoțională sunt menite să readucă bucuria și speranța în viețile celor greu încercați.” (www.hospice.ro)
Pentru studenții străini a fost o experiență unică și au dorit să rămână mai multe ore pentru a participa la activități. Au apreciat, în mod special, profesionalismul și dăruirea cu care lucrează cadrele medicale.
Mulțumim pentru tot sprijinul acordat și pentru colaborarea îndelungată!
prof. Daniela Vlădescu
prof. Raluca Brad