Mariana Roman (anul II – AMG), eleva școlii noastre, a participat la schimbul de experiență European Nursing Module, desfășurat la Universitatea ZHAW, Winterthur, Elveția, la începutul lunii martie.
Aceasta este a doua parte a jurnalului ei:
„Luni am avut prima zi de observare clinică la Spitalul Uster. Sunt una dintre puținii norocoși care au putut beneficia de stagiu clinic din cauza crizei cauzată de COVID-19. Pentru a ajunge la Uster trebuie să schimb două trenuri și să mai merg pe jos în jur de 15 minute.
Aici am fost întâmpinată de Krissa care m-a condus la vestiar și mi-a explicat cum în fiecare zi personalul spitalului merge la vestiar, unde își lasă hainele proprii și îmbrăca hainele din spital.
Acestea sunt toate de acceași culoare (atât pentru asistente, cât și pentru doctori), albe, curate, călcate și ordonate într-un dulap după mărime – XS, S, M, L, XL. După ce m-am schimbat, tot Krissa mi-a oferit un ecuson deja pregătit cu numele meu și 3 vouchere cu care voi putea merge în aceste 3 zile de stagiu clinic să mănânc gratis un meniu ce include salată, fel principal, desert și o băutură la alegere. Apoi, m-a condus pe secția de Terapie Intensivă, de unde am fost preluată de o asistentă pe nume Khristina. Programul începe la ora 7 dimineața. La ora 9 au prima pauză -foarte specială pentru ele deoarece în această pauză se discută diferitele cazuri întâlnite pe secție. Pauza este de doar 15 minute, timp în care își beau cafeaua, se sfătuiesc și iau câte o gustare ușoară. Gustările de la micul dejun sunt oferite de unitatea spitalicească. Cea de-a doua pauză pe care o au este la ora 12, durează 30-40 minute și depinde de volumul de muncă pe care îl au. În această pauză, de obicei, se merge la o zonă special amenajată pentru a servi masă împreună cu toți colegii din spital. Fiind vorba de secția de Terapie Intensivă, nursele de aici își petrec pauza pe secție, în propria bucătărie și mănâncă împreună. Nu toate în același timp, ci prin rotație vin să mănânce la o masă ce cuprinde 6 persoane, iar în tot acest timp un monitor le indică toate semnele vitale ale pacienților aflați pe secție.
Pe secție am întâlnit 7 paturi maxim, desi secția este foarte spațioasă. Se pune mult accent pe spațiul privat și confortul pacientului, astfel încât fiecare salon avea propriul pat mobil și performant, tv cu cablu inclus, dulap și tot echipamentul medical în caz de urgență.
Khristina mi-a explicat majoritatea tehnicilor de nursing întâlnite pe secție, mi-a arătat și explicat cum funcționează multe dintre aparatele performante ce facilitează munca unei nurse, mi-a explicat cum utilizează platforma online a spitalului pentru accesul tuturor dosarelor pacienților și mi-a arătat un dulap plin cu instrumentar medical, explicându-mi în parte la ce și cum se utilizează toate materialele.
În fiecare colț al fiecărei încăperi de pe secție întâlnești două tipuri de dezinfectant, câte 3 cutii de mănuși și o cutie de măști.
Toată lumea lucrează organizat, iar toată atenția este îndreptată spre pacient. Nursele își atribuie zilnic datoria de a îngriji câte un pacient pe parcursul întregii zile și au grijă ca acestuia să nu îi lipsească nimic. Le-am văzut cum dimineața spala pacienții cu șervețele speciale pentru corp, ce conțin dezinfectant, apoi îi spala pe dinți, le schimbă pijamalele cu altele noi, curate, oferite de spital, iar apoi, la nevoie, le schimbă branulele. Ulterior, se ocupă de recoltări, administrări de medicamente și poziționarea bolnavului pentru exerciții.
La prânz, înainte de masa, nursele oferă masa pacienților. O masă bogată, ce conține pe lângă un fel principal și un fruct. Unii dintre pacienți pot mânca singuri, alții sunt ajutați să mănânce, li se tăie în bucățele cât mai mici mâncarea și sunt încurajați apoi să reușească singuri să se alimenteze.
Vizita medicilor este una lipsită de stres pentru pacient. Medicul stă într-o discuție cu un singur pacient, la vizită, cel puțin 30 de minute.
După vizita medicilor, pacienții se odihnesc și rămân sub supraveghere continuă.
Toate tehnicile de nursing pe care le-am regăsit pe această secție au fost făcute cu calm și zâmbet în timp ce se purta o conversație cu pacientul.
După pauza de masă, când majoritatea pacienților au parte fie de odihnă, fie de vizită (vizitele aparținătorilor erau permise cu program de la 12 la 8 seara), nursele introduc date noi despre pacienți în platforma online.
Marți am fost primită în spital de Gregor, care m-a condus pe secția de Medicină general, de unde am fost preluată de o nursă, pe nume Aline, care s-a ocupat de mine pe tot parcursul zilei.
Tura nurselor pe această secție începe la ora 7:00. De obicei, sunt 4 nurse pe tura de dimineață, 3 pe tura de după-amiază și 1 pe tura de noapte. Azi erau 22 de pacienți pe secție.
Pacienții primesc prima masă la ora 7:45, apoi masa de prânz la ora 11:45 și după-amiază la ora 17:45. Masa este adaptată nevoilor și patologiei pacinetului – dietă specială pentru cei cu diabet, mâncare pentru cei cu disfagie, piureuri, meniuri speciale pentru cei cu deficiență de vitamine, shake-uri cu proteine sau cu multe calorii. Spitalul dispune de nutriționist care stă la dispoziția medicului.
În fiecare joi sau oricând este nevoie, pacienții pot beneficia și de Pastoral Care. O persoană este special delegată pentru a sta de vorbă cu pacienții, oricât este nevoie, despre toate frământările lor sufletești sau religia lor.
De la ora 7:30 până în jur de 8:30 nursele fac turul saloanelor. Înainte de acest tur, acestea fac împreună raportul. La raport participă și șefa de secție care desemnează zilnic nursa șefă și încă două, pe lângă cele deja în tură. După acest prim raport, nursele mai au un raport la ora 13:30, când fiecare spune evoluția zilei și dacă are nevoie de ajutor pentru restul turei.
La ora 2 este se face ultimul tur complet al saloanelor, ca mai apoi, până la ieșirea din program, acestea să se ocupe de implementarea datelor în sistemele lor de lucrum iar pacienții, la nevoie, apasă butonul de ajutor pentru a cere asistență.
La ora 9:50, în fiecare zi, începe vizita medicilor.
Fiecare pacient beneficiază de cameră proprie sau salon cu două paturi, dar separate printr-o draperie ce le protejează intimitatea. Fiecare salon este dotat cu tv plasmă pat reglabil, ce poate avea diferite saltele în funcție de afecțiunea pacientului, dulapuri pentru haine, dulăpioare de mâncare, stocuri de materiale igienice, toaletă și duș. De asemenea pacienții beneficiază de cărucioare speciale de deplasat, unele prevăzute cu ploscă și cărucioare speciale de cântărit.
După externarea pacienților, paturile sunt dezinfectate, schimbate și înfoliate pentru a evita orice fel de contaminare viitoare până la următorul pacient.
Spitalul Uster este prevăzut cu elicopter de urgență cu aterizare pe acoperișul clădirii. De asemenea, în subsolul spitalului se află un etaj subteran pentru situații de maximă urgență, precum război sau calamități naturale. Acest etaj subteran este dotat cu absolut tot ce este nevoie la nivel de echipament medical, stocuri de medicamente, stocuri de mâncare, saloane cu paturi supraetajate, bucătărie și spații de lucru pentru echipa medicală.
Tot la subsolul spitalului se găsește o sală de autopsie și una de depozitare a cadavrelor (o morgă de maxim 6 locuri). Cadavrele sunt fie arse în crematoriu contra cost, fie revendicate de familie și trimise de la spital direct la cimitir. Lângă această cameră de autopsie / morgă se află o cameră special, unde familia pacientului decedat poate intra să îi aducă un omagiu. Uneori, această cameră este decorată special în funcție de pacient sau religia acestuia.
Șefa de secție a spitalului este cea care a cerut introducerea posturilor de „background nurse”. Această nursă face stocuri, dă telefoane către distribuitori, pregătește medicația și ajută la completarea nevoilor celorlalte nurse în efectuarea muncii. Aceste nurse de background sunt desemnate zilnic prin rotație.
Tot șefa de pe această secție dorește a implementa managementul de tip Lean, un concept ce se focusează doar pe valorificarea pacientului, iar orice efort inutil sau cheltuială de resurse, pe lângă cele legate de subiectul principal, să fie considerate o risipă și eliminate.
Miercuri am fost primită în spital de Steffi care s-a ocupat de mine toată ziua și mi-a explicat care sunt activitățile întâlnite pe secția de Chirurgie.
Nursele erau foarte organizate, sociabile, zâmbitoare. Aceeași formă organizată și eficientă de lucru, ce implică asigurarea unor condiții optime pacienților.
Am mers prin spital cu Steffi și mi-a arătat diverse secții. Am observat, de exemplu, cum viitoarele mame au la dispoziție camere foarte spațioase și chiar posibilitatea de a naște în apă, în căzi speciale.
Tot de la Steffi am aflat că orice recrutare de nurse aduce 400 franci celei ce face propunerea (200 la angajare și 200 la un an de muncă).
De asemenea, studenții ce aleg să facă practică în spital sunt plătiți pentru orele de muncă pe care le efectuează.
Spitalul Uster dispune de propria revistă, ce urmărește noutățile din spital. Astfel, m-am întâlnit cu un fotograf care mi-a luat un interviu și mi-a făcut câteva fotografii pentru a apărea în revista lor.
Joi am început programul la ora 8:30 și întâlnirea a fost la școală. Ne-am regăsit doar 10 din tot grupul de studenți întrucât majoritatea, care nu au dispus de observație clinică, au decis să plece acasă mai devreme.
Aici am făcut niște exerciții practice de nursing și am avut o sesiune de ”brainstormig” având ca subiect experiența clinică. Au fost prezentate tehnici de palpare și auscultație și s-au predat procese de colectare a datelor pacienților. Am făcut și câteva situații de role play pacient-nursă.
La prânz, am servit masa din partea școlii, iar în a doua parte a zilei am mai făcut câteva activități practice, role play și am vizionat un scurt filmuleț tematic.
Vineri ne-am întâlnit la ora 9 la școală. Întrucât era ziua în care, în mod normal, ar fi trebuit să vizităm „Swiss Air Rescue Center”, dar s-a anulat din cauza situației Covid-19, am reușit doar să vedem împreună un scurt documentar care avea ca subiect principal puterea femeilor chiar și în conflicte de interes politic, economic sau teritorial.
După vizionarea acestui documentar, coordonatoarea ne-a înmânat diplomele de participare ENM, iar apoi ne-am spus ultimele gânduri de rămas bun.
O experiență minunată alături de oameni minunați, într-o țară uimitoare!”
prof. Raluca Brad