Maria – Magdalena Nicolae – II H AMG, eleva școlii noastre, participă la schimbul European Nursing Module care se desfășoară la University College Lillebaelt Vejle, Danemarca. Maria ne-a povestit cum au decurs activitățile din a doua parte a săptămânii trecute:
„Ziua 3 – 09 martie 2022 – Pediatric Emergency Ward
Astăzi am fost pe secția de Urgențe de la Pediatrie. Aici se prezintă pacienții care vin cu ambulanța sau chiar personal, în caz de urgență.
Am asitat la controlul făcut de asistentă, dar și de medici. Aici, asistenta merge în camera de consultație, formată din patru „zone” despărțite de paravane. În cameră există un laptop pe care asistenta scrie tot ce consideră important; acest laptop este conectat la panourile din oficiul asistenților.
Asistenta îmbracă halatul de siguranță de unică folosință și merge la pacient. Se verifică pulsul, saturația de oxigen, se măsoară temperatura, se verifică numărul de respirații, se măsoară greutatea și înălțimea și se analizează starea pacientului. În același timp, asistenta vorbește cu aparținătorii, dar și cu copiii (în cazul în care aceștia sunt destul de mari pentru a putea comunica). Se pune foarte mult accent pe comunicare și pe relația personal medical – pacient, ceea ce este minunat.
Pentru a îmbunătăți starea pacientului, asistenta poate recomanda un anumit tratament de urgență; în Danemarca, asistenții au mai multă autonomie. Spre exemplu, dacă un pacient are dificultăți de respirație, i se administrează Ventolin (este o suspensie de inhalat presurizată care conține salbutamol și care permite inhalarea medicamentului direct în căile respiratorii, acolo unde este necesar).
Ulterior, medicul vine pentru a face un consult mai amănunțit; acesta decide care va fi tratamentul pacientului și dacă poate pleca acasă sau dacă trebuie să rămână internat pentru observație sau pentru mai multe investigații.
Un alt aspect interesant pe care l-am observat este faptul că 24 de ore din momentul plecării din spital, pacienții beneficiază de telemedicină. Astfel, dacă în primele 24 de ore apar noi simptome, apar modificări alte stării generale sau dacă lucrurile se agravează, pacienții / aparținătorii pot suna oricând pentru a cere ajutor. Asistenta poate decide dacă va continua cu tratamentul acasă sau dacă pacientul se prezintă la spital.
Prin spital, am observat aparate cu dezinfectant la fiecare pas, precum și panouri cu îndemnuri legate de igienă, referitoare la spălatul pe mâini, foarte bine aranjate din punct de vedere vizual, atractive pentru oricine trece prin zonă.
Ziua 4 – 10 martie 2022 – Neonatal Ward
Secția de Neonatologie a Spitalului din Kolding este împărțită în două grupe: cea pentru copii născuți prematur și cea pentru copii născuți la termen.
În prima parte a zilei am fost în grupa pentru copii născuți prematur. Dimineața, aici are loc o ședință în oficiul asistenților pentru a se discuta despre pacienții zilei și pentru repartizarea personalului medical. Apoi, urmează verificările generale (temperatura, greutatea, respirația, pulsul, saturația de oxigen, starea generală), se oferă tratamentul și mâncarea pentru pacienți.
Aici, asistenta are doar rolul de a supreveghea și de a interveni în caz de urgențe sau probleme, în rest părinții fac toată treaba – de exemplu, atașează seringa cu hrană sau soluția medicamentoasă la sonda nazo-gastrică a bebelușului…practic, sunt lăsați să fie părinți și să își facă treaba (cum a spus asistenta Caroline: „we let them be parents, they know their child better than us”).
Accentul se pune pe relația părinte – copil și părinte – personal medical; personalul medical ascultă, mai întâi, ceea ce are de spus familia. Comunicarea este foarte importantă aici.
Ce am aflat nou este felul în care se recoltează sângele: există asistente specializate doar pentru această tehnică. De reținut pentru viitor: pentru ca bebelușul să simtă cât mai puțină durere, i se administrează, înainte de recoltare, puțină apă cu zahăr. De cele mai multe ori, bebelușului i se recoltează sânge din zona călcâiului. Am mai aflat că bebelușii sunt sensibili la zgomote și lumini, factori care amplifică stresul prematurului.
Pentru a lua în greutate aproximativ 30 de grame pe zi, acestora li se oferă un supliment de tip praf, care se combină cu laptele.
Înainte de a i se recolta sânge bebelușului, se verifică temperatura acestuia – el trebuie să aibă cel puțin 37 de grade pentru a curge sângele fluid, iar în caz contrar, piciorușele se vor încălzi cu o pătură caldă.
În cadrul grupei cu numărul 2, am aflat faptul că asistentele învață mamele cum să hrănească corect bebelușii. În spital, mamelor li se oferă hăinuțe pentru bebeluși, scutece, suzete și biberoane, precum și lapte și pompe pentru sâni (există o cameră specială, denumită „milk room”). Pentru a putea să se odihnească, mamele își pot lua bebelușul într-o cameră specială (de tipul unei rezerve din unele spitale de la noi), dotată cu pat și baie proprie.
Ceea ce mi s-a părut foarte important de reținut de pe această secție este faptul că aici se pune accent pe relația părinți – bebeluș; ambii părinți pot sta cu bebelușul. Există mereu contact fizic între aceștia și bebeluș și pot sta în permanență împreună.
Ziua 5 – 11 martie 2022
Între orele 9.30 – 11.40 am avut sesiune de reflection time asupra stagiului clinic. Ana (studenta din Spania) și cu mine i-am povestit Hannei despre cum a decurs săptămâna noastră și ce ne-a impresioant cel mai mult. Cum mie mi-a plăcut ziua de ieri, de la Neonatal Ward, i-am povestit cu mare plăcere tot ce am observat acolo. Ana a povestit despre diferența pe care ea a sesizat-o între țara ei și Danemarca, anume că la ea în țară nu există o asistentă specializată pe anestezie, ci doar medici anesteziști.
Apoi, de la 11.40 am făcut pregătirile pentru International Cafe, unde am avut de pregătit niște prezentări despre țara noastră, despre sistemul medical al țării noastre, precum și despre școala la care suntem. Studenții UCL au fost foarte curioși să afle despre noi, astfel s-au adunat în număr cât mai mare aici, în sala special amenajată pentru studenții internaționali și pentru activitățile de acest tip.
La ora 12 am început prezentarea, eu am dat startul ?. Am avut o prezentare complexă și viu colorată, ceea ce i-a atras foarte tare pe studenții danezi. Înainte de a începe, le-am oferit celor prezenți niște mărțisoare și niște cărți de joc cu obiectivele turistice din România, în limba engleză, ceea ce i-a încântat foarte tare. Apoi a urmat prezentarea Anei, care a fost una foarte simplă, dar cuprinzătoare – despre Madrid și despre școala sa.
La final, am avut tot felul de discuții cu studenții, fie despre cum este să fii un asistent la noi în țară, fie despre obiectivele turistice și despre taxele școlare. Mi-a plăcut enorm și au fost foarte prietenoși cu noi, m-au făcut să mă simt inclusă, să nu am emoții.
FREE TIME
Eu am ajuns în Danemarca pe data de 5 martie, seara, la 22 ora locală. M-am întâlnit în jurul orei 23 cu Yasemin și Anne, „my student buddies”. Am fost cu ele într-un local cu specific german, unde toată lumea dansa și cânta. Nu am mai văzut astfel de adunări de 2 ani, de când a început pandemia. În seara aceea, am vorbit puțin cu ele despre Ucraina (erau curioase cum se simte acest conflict la noi în țară), despre restricții și despre rata de vaccinare. Le-am cunoscut și grupul de prieteni. Ne-am așezat cu toții la o masă și au fost foarte prietenoși cu noi, gata să ne ajute cu orice.
A doua zi am fost în Odense, unul dintre cele mai mari și importante orașe din Danemarca. Orașul are multe zone de case, foarte liniștite, precum și parcuri cu multe păsări. Aici, cel mai tare m-a impresionat Parcul Monke Mose; este un parc imens, cu multe lebede și rațe sălbatice. Există, de asemenea, lacuri și cafenele. La căpătul parcului sunt străduțe cu case, cu niște peisaje de îți taie răsuflarea.
Am încercat să ajung și la casa lui Hans Christian Andersen, dar din păcate nu mi-a permis timpul să o și vizitez, însă am apucat să cumpăr o statuetă din bronz cu acesta.
Arhitectura din Danemarca este una deosebită, predominând casele făcute din cărămidă roșie. Aici există bulevarde pentru mașini; peste tot sunt prezente pistele de biciclete, precum și trotuarele bine delimitate pentru pietoni. Fetele mi-au spus că oamenii încearcă să lase cât mai des mașinile acasă, dat fiind că structura străzilor le permite asta. Astfel, la ei nu prea sunt probleme cu traficul aglomerat.”
prof. Raluca Brad