A treia zi de prezență a elevilorprin programul ENM la Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”, respectiv: Sabrina Rosendhal, Ida Hekkinen, Sandra Carlen, Megan Fairbrothe și Abigale Langford, însoțiți de elevii școlii noastre – Mihaela Lixandru (Mincu)– din clasa II C, Alexandra Prisăcariu – clasa II D, Andra Panait – clasa I F și Silviu Angelo Pătrașcu clasa I F  – elevi în curs de calificare pentru asistent medical general, sub coordonarea profesor de nursing Cristina Costache, au vizitat Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, secțiile: Obstetrică și Ginecologie.

“A fost o experienţă care i-a impresionat puternic pe studenții oaspeți,  pentru că au avut ocazia să interacţioneze cu mămicile și bebelușii lor abia născuţi, dar și un mare entuziasm  pentru cei care au avut şansa să asiste astăzi pentru prima dată în viaţa lor la o operaţie. De asemnea, le-au fost explicate de către cadrele medicale din spital o serie de cazuri medicale, ca experienţe profesionale foarte valoroase”, a declarat prof. Cristina Costache.

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 239

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes