SAPTAMANA 2,
Spania, Cornel Topuzaru:
Ziua de luni, 12 octombrie a fost dedicată Zilei Spaniei, iar Cornel a avut ocazia de a participa alături de colegii din alte ţări la acest eveniment sărbătorit şi la Universidad Roviri I Virgili, Tarragona – Spania.
„Ziua de marţi a debutat prin schimbarea locului de practică de la spital la Centre d”Atencio Primaria Baix Ebre/ Tortosa, la un cabinet de medicină de familie, unde am avut onoarea să am ca “ghid” în această activitate pe doamna Monica Muler, asistent medical la acest cabinet. Host student a fost domnişoara Denisa Nicoleta Dicu, studentă anul IV la Universitatea Rovira I Virgili, o româncă din Fieni Jud. Dâmboviţa, stabilită în Spania împreună cu familia de mai bine de 14 ani.
În câteva cuvinte va pot descrie acest loc ca fiind destul de primitor, curat și destul de bine dotat. La acest cabinet de medicină de familie am putut observa modul în care pacienții își pot face programarea pentru vizita medicală dar și atribuțiile asistentei medicale. Activitatea pe care o desfăşoară este destul de complexă, începând de la primirea pacienților, examinarea lor şi până la ajustarea unor doze de medicație, de exemplu dozarea sintromului în funcție de rezultatul INR-ului. Aceasta operație este executată de asistenta medicală în acest cabinet cu un apărat ce măsoară coagulograma sângelui, iar în funcție de rezultat, doza se ajustează, urmând un protocol pe calculator fără alte indicații din partea medicului. După mai multe consulturi am avut ocazia să asist și la o urgență medicală. Un pacient în vârstă de 73 de ani, cu diagnosticul cunoscut de insuficiență cardiacă s-a simţit rău în timp ce aştepta să intre în cabinet pentru un control uzual. Echipa formată din medicul de familie și asistenta medicală au intervenit imediat pentru stabilizarea acestuia. Apoi a fost trimis în regim de urgență pentru mai multe investigații în spital.
A doua parte a zilei a debutat cu două vizite medicale la domiciliul pacienților.”
Robert Dicu, aflat în Norhampton, Marea Britanie ne scrie:
”Eu sunt acum la o secție care primește informații de la doctorii de familie sau de la oricine care cunoaște o persoană cu probleme de sănătate. Această secție, face o analiză a pacientului din toate informațiile pe care le are într-o bază de date, apoi contactează pacientul și îi face o vizită pentru o evaluare și asistenţă (medicație sau transport la spital). Scopul acestei secții este de a păstra pacienții acasă și de a le oferi asistenţă și suport la costuri mai mici decât ar costa spitalizarea. Paturile din spital sunt foarte bine administrate și se dorește folosirea lor cu eficienţă maximă, în sensul că nu vor interna pe cineva care este autonom și nu necesită asistenţă permanență. Se adminstreaza medicația la intervale stabilite și se urmărește starea și evoluția pacientului. A fost un lucru nou pentru mine să cunosc cum funcţionează această bază de date interconectată între spitale şi medicii de famile.”
Mihaela Tihan și Eduard Despinoiu ne scriu din Bern, Elveția:
„Schimbul nostru continuă cu noi orizonturi. În ultimele două zile ale săptămânii trecute ne-am luat rămas bun de la gazdele noastre, respectiv centrele care ne-au oferit posibilitatea de a le observa sistemul de funcționare și organizare. Persoanele de contact au fost prietenoase, deschise și, în limita cunoștințelor de limbă engleză, foarte binevoitoare de a oferi informații adiționale asupra tehnicilor executate. Deasemenea, ziua de vineri ne-a conferit ocazia perfectă pentru a petrece câteva ore în compania celorlalți studenți participanți la acest schimb. Am participat activ în cadrul unei sesiuni reflexive, dezbătând deopotriva lucrurile pozitive cât și cele negative pe care le-am întâlnit. Am apreciat foarte mult transparența gazdelor și nevoia unui feedback realistic din partea noastră. Începutul de săptămâna ne-a întâmpinat cu o zi plină la școala de Nursing din Berna. Ne-am bucurat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu directorul școlii din Berna și ne-am prezentat propriul sistem de sănătate. Spre sfârșitul zilei, prezența doamnei Michelle F., profesor de engleză și totodată cadru medical, ne-a împărtășit povestea sa de viaţă. Australiancă de origine, mutată în Elveția în urmă cu 27 de ani, Michelle ne-a povestit cu mult umor greutățile și părțile frumoase deopotrivă, condiția sa de imigrant ușor dezorientat într-o țara străină, la sfârșitul anilor ’80.
Urmează alte trei zile de practică, după care vom spune “La Revedere” centrului educațional din Berna. Vom reveni cu detalii.”
______________________
Ziua 1
Primul schimb de experiență ENM a debutat în acest an școlar și pentru cei 4 elevi ai școlii, din anul II, calificarea AMG. Vă împărtăşim primele lor impresii
Tarragona, Spania
În prima zi a schimbului de experienţă, Cornel Topuzaru, aflat în Tarragona, Spania, a prezentat echipei de studenți și profesori a Universității Rovira i Virgiali sistemul medical românesc. Alături de ceilalți participanți la schimbul ENM a vizitat spitalul unde va desfăşura stagiul de practică pentru două săptămâni. “După turul organizat am fost repartizaţi fiecare în grupă cu câte un student spaniol şi,împreună cu un profesor coordonator, am mers fiecare către spitalele unde vom începe stagiul. În prima săptămână eu voi efectua stagiul la cel mai mare spital din Tortosa (Hospital Verge de la Cinta).
Aici am fost preluaţi de Şefa asistenţilor medicali, care ne-a prezentat sistemul organizatoric al acestui spital. Întreaga prezentare a durat 2 ore. Am rămas impresionat cât de mult se pune accent pe eficientizarea resursei umane, venind în ajutor cu multe sisteme informatice şi aparatură de nouă generaţie, pentru a uşura munca fiecărui cadru medical, începând de la Medic, Asistent medical şi până la personalul auxiliar. După această prezentare am fost repartizaţi pe secţii, eu fiind pe secţia Chirurgie Începând de mâine, în intervalul 08.00 – 13.00 vom fi prezenţi fiecare pe secţiile unde am fost repartizati. A fost o zi solicitantă, dar plină de noi experienţe trăite la fiecare pas…”, a spus Cornel Topuzaru.
{gallery}stories/2015/diseminare/tarragona{/gallery}
Northampton, Anglia
Robert Dicu, aflat în Universitatea Northampton, Anglia, ne scrie: “Prima zi în Anglia a debutat cu o ploaie specifică zonei. Fiona Barchard, coordonatorul de proiect, cu amabilitatea specific englezească, a făcut oficiile de gazdă și ne-a condus (două studende din Suedia și cu mine) spre Universitatea din Northampton prilej cu care ne-am acomodat cu structura locală de învățământ. Programa lor este asemănătoare cu cea din țară în ceea ce privește durată studiilor, orele de practică și orele de teorie fiind împărțite în mod aproximativ egal. De asemenea, am aflat că numărul orelor de practică atinge vârful în anul doi (peste 900 de ore). Interesant este că practica se face nu numai în spital ci și în domeniul îngrijirii la domiciliu. Ajunși la Universitate am făcut un tur al campusului. M-a impresionat în mod excepțional programul bibliotecii care este veșnic deschisă 24 din 24/7 zile pe saptămână. Spațiile de studiu sunt prietenos amenajate și colorate, fapt care se reflectă în atitudinea relaxată a studenților. School of Health din cadrul Universității din Northampton pregăteşte personal cu diferite specializări (Mental Healt Nursing, Child Nursing, Paramedic-enumerând doar câteva) pentru 3 spitale locale. Sala de demonstrații a fost gazdă pentru detalierea programului din săptămâna ce urmează, aflând astfel că fiecare dintre noi vom fi repartizați separat pe câte o secție, prin rotație, urmând că până la sfârșitul stagiului să cunoaștem cât mai multe. După această prezentare ne-am îndreptat spre spitalul din Milton Keynes unde am făcut cunoștință cu secția la care mă voi prezența mâine: ward 22 (hematologie, oncologie și gastroenerologie). Prima zi a reprezentat o introducere în sistemul de învățământ și cel sanitar din UK. Aștept cu nerăbdare să simt pulsul practicii medicale la ea acasă în relația asistent – pacient, familie.”
{gallery}stories/2015/diseminare/anglia{/gallery}
Berna, Elveţia
Mihaela și Eduard Despinoiu se află în Berner Bildungszentrum Pflege, Elveţia. Iată impresiile lor:
“Prima noastră zi a fost provocatoare și interesantă în egală măsură. Programul a debutat la oră 09:30 printr-o sesiune de cunoastere cu ceilalți elevi participanți la acest schimb de experiență, sesiunea desfășurându-se într-o sală de curs. Am avut parte de un exercițiu de cunoaștere reciprocă, în perechi, astfel încât am continuat printr-o prezentare cât mai exhaustivă a persoanei cu care am stat de vorba. Am enumerat motivele pentru care interlocutorul nostru se află la schimb, ceea ce așteaptă de la această experiență și cu ce bagaj de cunoștințe se va întoarce acasă. Am continuat prin turul instituției gazdă.
„Center of Higher Education” din Berna este un model în materie de săli de demostraţie, suporturi de curs, aparatură disponibilă cât și spații destinate socializării. În mare parte, imaginile ce le vom atașa acestui mesaj portetrizează acest standard înalt ce i-a uimit depotriva pe studenţii germani, spanioli și belgieni participanți la acest schimb.
Sesiunea a continuat prin prezentarea rolului nostru de observatori din cadrul instituțiilor ce ne vor primi în următoarele zile. Întregul rol a fost asimilat de către noi, studenții, printr-un bun exercițiu. În ce a constat? Pornind de la o fotografie ( atașată acestui mesaj) , am trecut prin următoarele faze: Descriere (Description) , Interpretare ( Interpretation), Impact și Evaluare ( Evaluation). Am învățat că este dezirabil să luăm notițe din ceea ce vedem, mai precis să descriem relațiile asistent medical-pacient, diferite tehnici și să o facem într-o manieră cât mai obiectivă, detașați de propria interpretare. Am apreciat foarte mult deschiderea gazdelor, simțul organizatoric și valorile după care școala se ghidează. O parte din ele ne-au fost comunicate sub forma unor rezultate așteptate / dorite în urma schimbului de experiență. Este vorba despre o relație sănătoasă între o CULTURĂ A SĂNĂTĂȚII, BUNĂSTARE ( în toate formele ei) și PROFESIONALISM. Nu în ultimul rând, mapele de lucru, micile atenții și accentul pe o experiență comună în detrimentull uneia individuale sunt lucruri care ne-au motivat.”
{gallery}stories/2015/diseminare/bern{/gallery}
ZIUA 2
Eduard si Mihaela Despinoiu, Berna, Elvetia
Iată că la noi se termină a două zi a schimbului. Am început practica și putem lansa câteva idei și impresii. Mihaela s-a bucurat de un plasament deosebit, „Haus fur pflege” , loc ce pendulează undeva între o casă de bătrâni și un spital obișnuit. În acest centru persoanele de vârsta a treia, în urmă părăsirii spitalului, se bucură de o perioadă suplimentară de refacere de 4-5 săptămâni (de regulă). Aici sunt asistați și încurajați pentru obținerea propriei independenţe motrice.
Eu am fost repartizat la „Elfnau Park”, un cămin de bătrâni cotat la superlativ în întreaga regiune. Centrul se adresează persoanelor cu posibilităti peste medie și propune plierea serviciilor strict pe particularitătile pacienților. Astfel, există persoane care sunt cazate în apartamente cu 2 camere, bucătărie și sufragerie. Acești clienți, de obicei se bucură de o mobilitate sporită și apelează la ajutorul personalului disponibil doar pentru anumite manevre, ca de exemplu pentru o baie și plimbări în parcul din apropiere. Există deopotrivă persoane foarte în vârstă ce sunt relativ grupate laolaltă. Acestea se bucură de o atenție sporită din partea nurselor și îngrijitorilor, fiind acompaniați la orice manevră.
Atât într-o parte cât și în cealaltă am remarcat o deosebită politețe, empatie și bunăvointă în tratarea celor suferinzi. Nivelul de echipare al celor două centre este unul de top iar serviciile gravitează în jurul conceptelor de confort și utilitate. Mihaela nu a putut realiză nicio forografie deoarece în respectivă locație acest lucru era interzis. în cazul meu, atât personalul cât și pacienții au fost o idee mai toleranți. Puteți vedea în primele imagini ceva din îndatoririle de birou ale asistenței șef cât și sufrageria de grup al celor mai în varstă dintre pacienți.
{gallery}stories/2015/diseminare/bern2{/gallery}
Cornel Topuzaru, Tarragona, Spania
Ne trimite cateva imagini din cea de-a doua zi, de instruire clinică din spital.
{gallery}stories/2015/diseminare/taragona2{/gallery}
Robert Dicu, Northampton, Anglia
M-am întors de la prima zi de practică. Nu am fost impresionat în mod deosebit de ceva anume în spital. Procedurile sunt aceleași, dimineațapacienţii iau micu dejun și apoi medicația, urmează schimbarea așternuturilor și din două în două ore urmărirea stării pacientului cu trecerea în foaia de observație a semnelor vitale. Am observat că au foarte multe acronime iar fișele pacientului sunt în așa fel structurate încât se scrie foarte puțin de mână, mai mult se bifează în tabele. Poze nu am putut să fac astăzi, o să trimit zilele următoare.
{gallery}stories/2015/diseminare/anglia2{/gallery}