După o săptămână intensă de instruire clinică în Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, Spitalul Universitar de Urgență Elias, Spitalul Clinic de Urgență „Sf Ioan”, Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Maternitatea Bucur și Hospice „Casa Speranței”, weekendul a fost rezervat cunoașterii tradițiilor și obiceiurilor românești. Studentele din Spania, Anglia, Danemarca și Suedia, însoțite de elevii școlii, Alin Stanca, Marina Constantin, Codruța Tudor, Laviniu Vișan și Elena Bușilă, împreună cu prof. de nursing Raluca Brad au pornit sâmbătă dimineață într-o frumoasă excursie la munte. Obiectivele vizitate au fost Castelul Peleș, Castelul Bran și Cetatea Râșnov. De asemenea, au participat la o masă tradițională românească.

Relatăm mai jos câteva dintre impresiile participanților:

Codruța Tudor: „Am petrecut o zi minunată și am avut ocazia să interacționăm, să ne cunoaștem mai bine cu studentele din afara țării. A fost o experiență frumoasă și constructivă! Mă bucur pentru că fetele au împărtășit cu mine din cunoștințele și experiența lor, mă bucur pentru că am putut petrece mai mult timp alături de ele. Aceste schimburi de experiență demonstrează faptul că între oameni nu pot exista bariere, nici măcar cele legate de comunicarea în diferite limbi. De fapt, cu toții vorbim o limbă comună, așa cum a spus cineva, «limba nursingului».”

Abigale Langford (Anglia): „A fost o călătorie frumoasă, am făcut multe poze. Castelul Peleș este minunat. A fost cel mai frumos dintre obiectivele vizitate. La Cetatea Râșnov ne-au plăcut foarte mult peisajele văzute de sus, din cetate.  Vă mulțumim!”

Megan Beth Fairbrother (Anglia): „Feedback-ul meu după această zi este unul bun. Primul castel, Peleș, a fost superb. Faptul că am avut un ghid care ne-a vorbit în limba engleză și ne-a însoțit pe tot parcursul turului, ne-a ajutat foarte mult și astfel am aflat multe informații despre istoria voastră. Cetatea Râșnov este cu adevărat încântătoare! Ne-am fi dorit să petrecem tot weekendul la munte pentru că mai erau cu siguranță multe de vizitat. A fost însă o zi foarte frumoasă!”

Ida Heikkinen (Suedia): „Ne-am simțit bine și am avut ocazia să ne cunoaștem mai mult cu elevii care ne-au însoțit în ultimele zile. Obiectivele turistice au fost interesante, dar ne-a plăcut foarte mult Castelul Peleș. De la Castelul Bran, Castelul lui Dracula, ne așteptam să fie puțin diferit, dar tot merită vizitat. De asemenea, la Râșnov, deși eram obosite după o zi plină, a meritat să mergem datorită priveliștilor minunate. Vă mulțumim pentru această zi!”

Valeria Ugartondo (Spania): „Am petrecut momente minunate împreună! Locurile vizitate au fost extraordinare, iar mâncarea românească a fost foarte gustoasă! De sus, din Cetatea Râșnov, imaginile sunt  cu adevărat spectaculoase! A fost o bună oportunitate să ne cunoaștem mai bine. În concluzie, noi, fetele din Spania, recomandăm România pentru viitoarele schimburi de experiență. Vă mulțumim foarte mult pentru tot!”

Sabrina Rosendahl (Danemarca): „A fost o excursie frumoasă și mă bucur pentru că am petrecut mai mult timp cu celelalte fete, deoarece în spitale avem programe diferite. Ar fi fost și mai bine dacă puteam sta tot weekendul! Castelul Peleș și Cetatea Râșnov sunt minunate. La Peleș, ghidul ne-a oferit date despre istoria voastră și ne-a spus povești deosebite. Și Catelul Bran merită să fie vizitat! Mi-a plăcut la restaurant pentru că am putut sta împreună să ne relaxăm, să mâncăm și să ne cunoaștem mai bine. Vă mulțumesc pentru această zi încântătoare!”

Schimburile de experiență European Nursing Module au ca obiective sesizarea diferențelor referitoare la sistemele sanitare din diferite țări, observarea tehnicilor de nursing, dezvoltarea abilităților de comunicare și a conceptului de multiculturalitate.Din dorința de a schimba impresii despre nursing, istorie și tradiție, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează constant în ultimii ani aceste schimburi de experiență internaționale. Elevii noștri intră astfel în contact direct cu elevi sau studenți ce vin din medii educaționale diferite și au oportunitatea îmbunătățirii aptitudinilor sociale și de comunicare.

În cadrul Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila”, prin Comisia de Proiecte şi Parteneriate internaționale, sunt organizate mai multe activităţi cu specific internațional. Una dintre cele mai importante activități este conturată de Modulul European de Nursing (ENM), în care Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” activează din 1999, ca prima școală din București ce a devenit membră al modulului. Elevii noștri au fost singurii din reţea care au beneficiat constant de bursă de studiu, în valoare de 350 euro, din partea şcolii.

În fiecare an şcolar, activitatea din cadrul European Nursing Module se desfăşoară în trei perioade: octombrie, martie şi mai. În aceste perioade școala oferă burse pentru cei mai buni elevi ai școlii, care pentru două săptămâni vor efectua stagii de instruire clinică în cele mai bune şcoli de nursing din Europa. În acelaşi timp organizează programe pentru procesul de instruire clincă şi activităţi culturale pentru elevii sau studenții care ne vizitează şcoala.

Autor: prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 296

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes