A fost o zi plină pe secția de Neurologie. La începutul zilei am făcut echipe, eu am lucrat împreună cu colega mea Mihai Iuliana. Am ajutat la toaleta pacienților, i-am hrănit prin gastrostomă și am ajutat la administrarea medicamentelor. Îmi place modul de lucru al acestor asistenți deoarece sunt foarte organizați și vorbesc extrem de frumos, calm cu pacienții. Mă bucur că am reușit să mă integrez bine în clinică și că am o comunicare bună cu personalul și tot ce facem este mult mai ușor.

 Este o adevărată experiență pt mine și sunt convinsă că tot ce văd și învăț aici îmi va fi foarte folositor în viitoare mea carieră de asistent medical.

(Maria Tatiana Sandu – anul III E AMG, fluxul IV Grecia) 

 

Situația devine din ce în ce mai bună. Tutorele nostru ne ajută și ne încurajează. Am asistat la administrarea medicamentelor, am măsurat funcțiile vitale ale pacienților și am completat în foaia de temperatură, am ajutat, sub supravegherea tutorelui, la realizarea bandajelor. Mă bucur că mă pot implica în îngrijirea pacienților. 

(Ștefania Mirela Lazăr – anul II H AMG, fluxul IV Grecia) 

 

Zilele au devenit mai aglomerate, am intrat în ritmul echipei medicale, ne-am adaptat și totul se desfășoară foarte bine. Suntem că într-o familie, iar colaborarea noastră devine din ce în ce mai bună.  

Andra Constantina Panait – anul II F AMG, fluxul IV Grecia) 

 

Ziua de azi a fost mai ușoară decât zilele precedente, deoarece ne-am acomodat atât cu personalul clinicii, cât și cu pacienții. Am început să cunoaștem nevoile pacienților și să îi ajutăm în satisfacerea nevoilor.

(Alina Ioana Bulibașa – anul III D AMG, fluxul IV Grecia) 

 

Am început să cunosc mai bine pacienții, să-i înțeleg mai bine. M-am acomodat cu secția. Ni s-au împărțit fiecăruia activități și ne descurcăm mai bine decât săptămâna trecută. Relația cu personalul medical este mai strânsă și încerc să folosesc acestă experiență utilă în dezvoltarea mea profesională.

(Irina Vișan – anul III E AMG, fluxul IV Grecia) 

  

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 295

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes