Luni, 09 octombrie 2023, ora 13:00, sediul CODECS, sala 500B, va avea loc prima întâlnire din cadrul schimbului de experiență EUROPEAN NURSING MODULE (ENM) din această toamnă.
Sunt invitați să participe elevii și cadrele didactice care doresc să interacționeze cu cei 6 studenți sosiți din Belgia, Țările de Jos (Olanda), Spania și Elveția:
- Lovely Palincky, Karel de Grote UAS, Antwerp, Belgia
- Jager Marlin, Hanze, University of Applied Sciences Groningen, Țările de Jos (Olanda)
- Mulderij Esmee, Hanze, University of Applied Sciences Groningen, Țările de Jos (Olanda)
- Mischa Falb, Berner Bildungszentrum Pflege, Bern, Elveția
- Alonso Aparicio Nicolas, Universidad Francisco de Vitoria, Madrid, Spania
- María García Peinado, Universidad Francisco de Vitoria, Madrid, Spania
Vor avea loc discuții pe teme legate de sistemele de sănătate, profesia de asistent medical și învățământul sanitar.
Oaspeții noștri vor desfășura în următoarele două săptămâni un program de instruire clinică alături de elevii școlii la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” – Maternitatea Polizu, Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” și Spitalul Clinic Colentina.
De asemenea, vor avea diverse ocazii să cunoască tradițiile și cultura noastră printr-un program diversificat ce va include și vizite la obiective turistice: Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, Centrul istoric al Bucureștiului, excursii.
Pe site-ul, pagina de Facebook și pe celelalte canale de comunicare ale școlii veți găsi detalii despre activitățile din cele două săptămâni.
Tot în această perioadă, 09 – 20 octombrie 2023, șase elevi ai școlii noastre vor pleca în schimbul de experienţă ENM în Elveția, Țările de Jos (Olanda) și Spania, după cum urmează:
- Cioroianu (Cojocaru – Muj) Elena-Raluca, 2 A AMG, Hanze, University Of Applied Sciences Groningen, Țările de Jos (Olanda)
- Ivan Elena-Cristina, 2 A AMG, Berner Bildungszentrum Pflege, Berna, Elveția
- Cozmici (Ivanov) Cristina, 2 B AMG, Universidad Francisco de Vitoria, Madrid, Spania
- Vlădan (Boboc) Cristina Gabriela, 2 B AMG, Universidad Francisco de Vitoria, Madrid, Spania
- Cociș (Bostoacă) Beatrice Alexandra, 2 E AMG, Berner Bildungszentrum Pflege, Bern, Elveția
- Tudor Valeria Violeta, 2 E AMG, Berner Bildungszentrum Pflege, Bern, Elveția
Zilnic vor realiza un jurnal de practică conform obiectivelor de nursing specifice anului de studiu; de asemenea, vor oferi detalii despre experiența lor personală și profesională.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este printre puţinele şcoli care oferă elevilor posibilitatea interacţiunii cu studenți din alte ţări, fie prin participarea la schimburile de experienţă, fie prin contactul pe care îl realizează cu studenţii în timpul activităţilor din şcoală. În cadrul Comisiei de proiecte şi parteneriate internaționale se desfășoară mai multe activităţi cu specific internațional. Cea mai importantă activitate este conturată de Modulul European de Nursing (ENM).
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a fost prima școală din România care a devenit membru al Modulului European de Nursing – European Nursing Module (ENM), din anul1999.
Școala este activă în cadrul ENM încă de atunci, organizând anual 3 schimburi de experiență pentru elevi: în lunile octombrie, martie şi mai. În aceste perioade, pentru două săptămâni, elevi ai școlii vor efectua stagii de instruire clinică în cele mai bune şcoli de nursing și unități sanitare din Europa. În acelaşi timp, școala noastră organizează activităţi pentru procesul de instruire clinică şi activităţi culturale pentru studenții străini care ne vizitează.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a organizat Conferința anuală a Modulului European de Nursing – European Nursing Module (ENM) în anul 2004, urmând să organizeze și în aprilie 2024 acest eveniment important.
prof. dr. Andreea Csolti
responsabil Relații și Proiecte internaționale, coordonator European Nursing Module
prof. Raluca Brad