ALINA BÂȘCIANU (anul III B – AMG) este șefa Promoției  2017, calificarea asistent medical generalist.

Deși este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării – Universitatea din București, Alina a ales să devină asistent medical. Este profesia pe care dorește să o practice, cu dragoste de oameni, în România. Ne-a mărturisit că nu va pleca din țară. După examenul final, care va avea loc în acestă lună, ar vrea să înceapă să lucreze în sistemul sanitar privat.

Stagiile clinice, desfășurate anul acesta în cadrul MedLife, au convins-o că acesta este drumul pe care vrea să pornească în profesia sa.

Pe parcursul anilor de școală, a participat la diverse activități școlare și extrașcolare, concursuri, schimbul de experiență European Nursing Module și Programul Erasmus.

De asemenea, articolele sale s-au regăsit în paginile revistei școlii noastre, „Zâmbet în Alb”.

În ultimul număr, Alina povestește despre experiența sa în cadrul Programului Erasmus 2016, din Grecia:

 

ERASMUS – o provocare de nerefuzat!

 

 Oare cum să încep povestea mea? Sunt atât de multe….Îmi amintesc de interviul  psihologic, când doamna prof. Alina Grecu m-a rugat să-mi imaginez un scenariu negativ privind călătoria, iar primul meu gând a fost: „Dacă nu ne prăbușim cu avionul, poate că totul va merge bine!”  Cu aceste gânduri am plecat eu în această aventură  de dezvoltare personală și profesională. Pot spune că proiectul a fost o provocare, din toate punctele de vedere. Voi încerca să relatez, în rândurile care urmează, cu ce impresie am rămas privind toate aspectele călătoriei.

Când am ajuns la hotel, am fost încântată de cameră și de condițiile de cazare. Pentru mine au fost peste așteptări. Nu m-am gândit niciodată că poate fi atât de frumos să adormi auzind marea. Sau când privești în jur, să te încânte un pesaj de poveste,  în  care marea se întâlnește,  atât de umilă, cu muntele  impunător.

Activitatea profesională am desfășurat-o în Diaplasis Medical Rehabilitation Center și a fost complexă. Pe lângă tehnicile observate, am învățat multe despre oameni. Cred că cea mai mare artă este cea a comunicării cu cel de lângă tine. În cazul nostru, comunicarea non-verbală a fost cea care a reușit să înlocuiască ușor cuvintele și să ne facă să înțelegem mai bine nevoile pacienților. 

Comportamentul personalului medical a fost la înălțime și m-a impresionat doamna asistent șef, care era și director de îngrijiri, și care îi cânta unui pacient pentru a-l determina să mănânce. De asemenea, aceasta  nu își desfășura activitatea doar la birou, ci realiza personal tehnicile cele mai dificile și participa activ la toaleta pacienților. Dacă nu aș fi știut, nu mi-aș fi dat  seama, din activitățile pe care le desfășura, că este director. Avea multă răbdare și găsea mereu metode de a-i înveseli pe bolnavi.

Cred că am avut multe de învățat. Chiar și cum să facem codițe pacientelor care voiau să aibă părul aranjat.

Noi ne-am integrat destul de repede și ne-am deprins cu sarcinile de pe secție. Am lucrat cu toții ca o echipă și am trecut peste micile neînțelegeri, care nu aveau cum să lipsească. Am învățat să fim eficienți împreună.

Ca o concluzie, privind activitatea în spital, pot spune că am văzut cum lucrurile se pot face și altfel. Există și o altă abordare a profesiei de asistent medical, nu neapărat una mai bună sau mai rea, ci doar diferită și foarte eficientă.

Avem, totuși, ce învăța privind comportamentul față de pacient și comunicarea cu acesta. După programul de la spital, urma și răsplata. Bineînțeles că am avut și activități culturale care ne-au ajutat să înțelegem mai bine oamenii din țara care ne-a găzduit. Am fost impresionată de vizita făcută la Parcul Arheologic Messinia. Acolo am înțeles de unde a început civilizația și, pentru câteva momente, am simțit că m-am întors în timp. Nu pot să nu menționez că una dintre marile provocări ale aventurii în Grecia  a fost interacțiunea cu ceilalti participanți la proiect. E atât de frumos să cunoști oameni și să înveți să-i descoperi și să-i accepți așa cum sunt, cu preferințele și particularitătile lor, cu poveștile lor de viață!” 

 

După rostirea Legământului Asistentului Medical, Alina ne-a acordat un scurt interviu. Am rugat-o să adreseze și un gând de final pentru colegii săi.

„Să fim mereu oameni cu alți oameni!” – le-a transmis șefa Promoției 2017 tuturor absolvenților.

 

prof. Raluca BRAD

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 1.069

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes