Proiectul Erasmus+ a însemnat foarte mult pentru mine şi sunt foarte recunoscătoare şcolii pentru această oportunitate, precum şi echipei Mediko care a făcut totul pentru că noi să ne adaptăm și să ne simţim bine în Germania. Am optat pentru a merge în această ţară deoarece îmi doresc să lucrez în străinătate, într-o ţară vest-europeană. Astfel am avut prilejul să petrec mai mult timp într-un stagiu de practică internaţional ca să validez dacă mi se potriveşte sau nu.

Înainte de acest stagiu în Germania, am fost foarte sceptică în privinţa nemţilor, îi considerăm nişte oameni reci, ursuzi, duri şi care nu ştiu să zâmbească. De asemenea, nu mă aşteptăm să-mi placă atât de mult activităţile desfăşurate într-un centru de seniori.

Pe parcursul practicii efectuate în centrul de seniori ”Eduard Schwezel” am descoperit oameni foarte drăguţi şi amabili, întreg personalul medical fiind real dedicat muncii prestate, empatic la suferinţele rezidenţilor, atent şi sociabil. Am remarcat și seniorii dornici de a ne cunoaşte mai bine, de a comunica cu noi şi majoritatea erau foarte zâmbitori.

În cele trei săptămâni am învățat multe aspecte ce țin de îngrijirea bătrânilor, care le sunt cele mai afectate nevoi, cele mai întâlnite boli în rândul acestora etc. În timpul liber am avut ocazia de a vizita câteva dintre cele mai importante orașe din Germania și de a petrece mai mult timp alături de colegii cu care ne-am deplasat în acest  proiect pentru de a ne cunoaște mai bine.

Practica în proiectul Erasmus+ pot spune că a meritat tot efortul depus, a fost o experiență unică, ce ne-a dat șansă să cunoaștem o cultură mult mai diferită față de a noastră, să interacționăm și să ne descurcăm într-o altă limbă, să întâlnim oameni noi și minunați și poate, de ce nu, să luăm în calcul un centru de seniori din Germania pentru un viitor loc de muncă.

Mihaela Tihan, Elevă promoția 2016 care a participat în Germania în cadrul proiectului Erasmus+

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 348

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes