În data de 31 octombrie, Clubul Absolvenților a reunit elevii și absolvenții școlii noastre, printr-o invitație la dezbaterea cu tema: „Homobacteriens”.

 

În deschiderea activității, alături de membrii Clubului Absolvenților, s-a aflat doamna director, prof. Aurelia Șova, care a adresat un mesaj de întâmpinare pentru toți cei prezenți la eveniment: „Implicarea voastră în număr mare la activitățile extrașcolare inițiate de către comisiile din școala noastră, vă poate aduce doar beneficii și contribuie substanțial la consolidarea formării pentru profesia pe care ați ales-o.” Doamna director a mulțumit invitatului nostru, domnul Dr. Dan Gheorghieș, pentru că s-a alăturat misiunii școlii.

 

Doamna prof. Alice Ragazan, membră a Clubului Absolvenților, este inițiatoarea acestei activități. Tema aleasa de către dumneai, „Homobacteriens”, a stârnit interesul elevilor, dar și al absolvenților prezenți în număr mare în sală.

Pentru familiarizarea celor prezenți la eveniment cu tema abordată, doamna profesor a afirmat: „Tema întâlnirii noastre de astăzi are ca substrat proiectul Microbionului Uman, ale cărui concluzii vor ajunge să schimbe percepțiile nu doar despre bacteriile și patogenitatea lor, ci și despre biologie, respectiv despre ecologia planetară. Suntem un Holobiont întrucât organismul nostru este edificat nu numai din celulele proprii, ci și din cele ale microbiomului și funcționează ca un tot unitar, asemenea unui superorganism.

 

Și pentru ca aceste activități să se întâmple, avem nevoie de echipă, de oameni determinați să aducă un plus-valoare misiunii Clubului Absolvenților. Astfel, doamna Pascalin (Andrei) Marilena, elevă în anul II H – AMG, este o prezență tot mai activă în Club:„ Când am fost întrebată ce invitat recomand pentru tema acestei întâlniri, eram în stagiul de practică, pe Secția de Neurochirurgie II, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”. Purtând de foarte multe ori discuții interesante cu domnul Dr. Dan Gheorghieș, m-am gândit că va fi omul potrivit, la locul potrivit. Mulțumesc doamnelor profesor pentru încrederea acordată, cooptându-mă în Clubul Absolvenților, unde sper să reușim să facem lucruri cât mai interesante pentru noi elevii și nu numai.

 

Invitatul nostru, domnul Dr. Dan Gheorghieș, medic rezident pe Secția de Neurochirurgie, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni, a abordat o atitudine deschisă, plină de familiaritate în relația cu elevii noștri. Rememorarea parcursului său profesional a avut ca scop încurajarea elevilor de a studia încontinuu și de a munci cu perseverență pentru a-și atinge visul, respectiv pentru a deveni buni profesioniști.

În expunerea sa, domnul doctor a explicat pe înțelesul tuturor semnificația microbilor, precum și strategiile specifice virusurilor și ale bacteriilor, de penetrare a acelor zone din organism cu un fond genetic precar sau cu un sistem sistem imunitar fragil.

Interacțiunea cu cei din sală, a permis clarificarea diferenței dintre afecțiunile respiratorii virale și bacteriene.

Prin recurgerea la desen și analogii, domnul doctor a punctat prevalența unor afecțiuni (tulburări respiratorii, glioblastom, autism, ulcer, Alzheimer), cauzele care potențează apariția lor, dar și modalitatea de intervenție printr-un tratament medicamentos țintit (antibiotice sau prin terapii de ultimă generație).

În mesajul său de încheiere, transmis elevilor școlii noastre, a fost evidențiat rolul mentorilor în dezvoltarea personală și profesională: „Pentru satisfacția personală, valorificați timpul în mod adecvat. Petreceți 30% din acest timp cu oameni superiori pregătirii voastre, pentru a vă asigura ascensiunea profesională! Un procent de 30% petreceți-l cu oameni egali statutului vostru, pentru a socializa și a primi suport ori de câte ori resimțiți nevoia! Petreceți 30% cu oameni inferiori nivelului vostru, pentru a vă hrăni bucuria de a putea împărtăși acestora din experiența voastră! Cei 10% din timpul vostru petreceți-l cu voi, cu gandurile voastre!”

 

La eveniment au participat și doamnele profesor de biologie: Andreea Csolti, Maria Baldovinescu, precum și doamnele profesor din catedra de nursing: Raluca Brad, Mirela Avram și Raluca Kiyac.

Având în vedere rolul cuvântului în modularea biofizică și funcțională a creierului, doamna prof. Mirela Avram a adus în discuție o temă – provocare pentru întâlnirea cu domnul doctor neurochirurg: „Sensul pozitiv sau negativ atribuit cuvântului poate contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a omului?! ”.

În continuarea acestei idei, doamna prof. Nicoleta Oprea a afirmat: „Sistemul nevors deține rolul cel mai important în funcționarea întregului organism. Descoperirile din medicină, biologie și psihologie conferă echilibru funcționării adecvate a omului”.

 

Prin intervenția mea, am urmărit să redau relația de interdependență dintre corp și psihic, precum și mecanismele de autovindecare pe care le deținem. În acest sens, am descris pe scurt existența a trei creiere în structura organismului nostru. Astfel, pe lângă cel din cutia craniană, am evidențiat existența în tractul intestinal a 100 milioane de neuroni (mai mulți decât în coloana vertebrală), care formează creierul din stomac, dar și a unui alt creier localizat la nivelul inimii (unde se află 40.000 de neuroni), cu rol în activarea unor senzații, amintiri, preferințe.

„Suntem de la natură structurați într-un mod complex, cu capacități de actualizare a potențialului nostru, pentru a deveni ceea ce ne este menit să fim: asistenți medicali, doctori, profesori, strungari, muzicieni, manageri etc, oameni care nu-și negociază potențialul, ci doar îl împlinesc!”

Prof. Adriana Păunescu

Responsabil Comisie M.I.A.C.M

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 423

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes