În fiecare an, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” marchează Ziua Mondială a Diabetului Zaharat prin evenimente care au ca scop principal prevenția, sub sigla care ne reprezintă: Educație pentru Sănătate.
Proiectul „GlicoDay”, în cadrul căruia în ultimii 6 ani au participat sute de elevi și cadre didactice ale școlii noastre, în calitate de voluntari, iar mii de persoane au beneficiat de testarea gratuită a glicemiei, este o acțiune din seria celor realizate de oameni pentru oameni.
Anul acesta, din cauza pandemiei covid-19, acțiunile noastre s-au desfășurat online și, timp de două zile, elevii și profesorii lor au participat la întâlniri cu specialiști din domeniu. Activitățile au fost organizate de prof. Sorina Negrei, prof. Mirela Avram și prof. Iulia Leuciuc.
Prima întâlnire a fost cu Gena PETRE, asistent medical în cadrul Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu” și absolventă a școlii noastre. Tema discuțiilor a fost: Dieta diabeticului între rațiune și opțiune.
„Educaţia terapeutică a pacientului face parte integrantă din managementul diabetului zaharat. Procesul educaţional se desfăşoară continuu, sub diferite forme şi este absolut necesar pentru obţinerea unui bun control metabolic şi ameliorarea calităţii vieţii. Scopul acestui efort este acela de a ajuta persoana cu diabet să se adapteze cât mai bine la noua sa condiţie de viaţă şi de a împiedica apariţia complicaţiilor.
Educaţia poate fi individuală sau în grup şi este susţinută de persoane special instruite (diabetologul, asistenții medicali, dieteticianul, cadrul medical antrenat în îngrijirea piciorului, eventual psihologul).
Trebuie să ne asigurăm că educaţia terapeutică este accesibilă tuturor pacienţilor cu diabet zaharat, ţinând cont de apartenenţa culturală, etnică, psihosocială etc.” – conf. „Ghid medical pentru îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat”
„Noi v-am oferit o experienţă prin această întâlnire! Voi ați ales să adăugați valoare cunoştinţelor voastre! Felicitări!” – prof. Mirela Avram
Dr. Alin DOBRE, medic specialist Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice, le-a vorbit elevilor despre „Diabetul zaharat în contextul actual”.
„Ziua Mondială a Diabetului Zaharat 2020 găsește toate sistemele medicale și personalul medial din întreaga lume sub o presiune extraordinară a momentului. Sunt provocări care sunt la limita de existență a sistemelor sanitare. Este un context mai special pentru că pandemia de covid-19 a demonstrat din nou agresivitatea deosebită a acestei boli prin numărul mare de pacienți care s-au infecat cu noul virus și a celor care au decedat. Acești pacienți sunt printre cei mai expuși din toate punctele de vedere. Mai mult, vindecarea de covid-19 lasă multe sechele, dintre care, una foarte frecventă este diabetul zaharat de tip 2. Dintre pacienții care vin în prezent la cabinet, unul din trei este vindecat de covid, dar are diabet zaharat. Iată de ce este importantă diagnosticarea precoce. Iar asistenții medicali se pot implica foarte mult. Nu întâmplător, tema de anul acesta a Zilei Mondiale a Diabetului este „Asistentul medical şi diabetul”.”
De ce este important să avem cât mai multe informații despre această afecțiune? Pentru că:
- În Regiunea Europeană trăiesc în jur de 60 milioane de persoane cu diabet, în jur de 10,3% din bărbați și 9,6% din femei cu vârste de 25 de ani și mai mult.
- Prevalența diabetului crește la toate vârstele, mai ales din cauza creșterii obezității, alimentației nesănătoase și inactivității fizice.
- Mai mult de 33 milioane de persoane din Uniunea Europeană suferă de diabet.
- Conform datelor Federaței Internaționale pentru Diabet, numărul absolut al persoanelor cu diabet în UE este în creștere de la aproximativ 33 milioane în anul 2010 la 38 milioane în anul 2030.
- În 2010, aproximativ 9% din populația adultă (20-79 ani) din UE avea diabet.
- Până nu apar simptomele, multe persoane nu realizează că au diabet de ani de zile.
- În Europa, în anul 2017, au fost înregistrate 66 de milioane de persoane care suferă de diabet zaharat și dacă nu acționăm acum, această cifră va crește până la 81 milioane în 2045.
- De asemenea, 1 din 11 adulți au diabet zaharat și 1 din 6 nașteri este afectată de hiperglicemie în timpul sarcinii, peste o treime (38%) din cazurile de diabet nu au fost diagnosticate și prezintă un risc mai mare de complicații dăunătoare și costisitoare.
- În 2017 diabetul a determinat 693.351 de decese în Europa și au fost cheltuite 208 miliarde de dolari pentru tratarea diabetului zaharat – 25% din totalul cheltuielilor din întreaga lume.
- Clasamentul primelor 5 ţări din Europa în 2017, după numărul de persoane cu diabet zaharat (18-99 ani): Federația Rusă – 9.294.254; Germania – 9.102.395; Turcia – 7.058.955; Spania – 4.268.023; Italia – 4.226.882.
La nivel mondial:
Numărul persoanelor cu diabet a fost aproape de patru ori mai mare decât din 1980. Prevalența crește la nivel mondial, în special în țările cu venituri mici și medii.
Cauzele sunt complexe, dar creșterea se datorează parțial creșterii numărului de persoane care sunt supraponderale, inclusiv creșterea obezității și a lipsei extinse de activitate fizică.
Diabetul de toate tipurile poate duce la complicații în multe părți ale corpului și crește riscul de a muri prematur.
Diabetul a fost cauza directă a 1,6 milioane de decese la nivel global în anul 2015. ” – conf. insp.gov.ro
Diabetul zaharat reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică ale secolului XXI. Este a şasea cea mai frecventă afecţiune cronică din întreaga lume.
Peste 400 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de diabet.
Diabetul poate duce la complicații precum infarct, accident vascular cerebral, orbire, blocaj renal sau amputaţii ale membrelor inferioare. La fiecare 8 secunde cineva moare ca urmare a diabetului.
Dar ce este de fapt această boală? Este o afecțiune dată de nivelul prea mare al zaharurilor din sânge. Fie organismul uman nu produce suficientă insulină (tipul 1 al bolii), fie nu poate utiliza eficient acest hormon, care are rolul de a regla nivelul de zaharuri (tipul 2 al bolii).
Dacă diabetul de tip 1, care apare în copilărie, are cauze încă necunoscute, diabetul de tip 2, întâlnit în peste 90% din cazuri, este în mare parte rezultatul supraponderalității şi al inactivităţii fizice.
Schimbările în modul de viaţă al populaţiei din ultimele decenii – alimentaţie nesănătoasă, sedentarism etc. – au dus la majorarea de patru ori a numărului persoanelor afectate de diabet, din anul 1980 și până acum. În prezent, aproape 9% din populaţia adultă a lumii suferă de această boală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Boala nu poate fi vindecată, însă poate fi ţinută sub control cu medicaţie, cu dietă adecvată şi activitate fizică zilnică.
prof. Raluca Brad