Şcoala Postliceală Sanitară “Carol Davila” a decis ca, europeni fiind, să ne facem cunoscuţi nu numai în ţară, cât şi în afara ei. De aceea, prin participarea noastră în proiectul Leonardo da Vinci „PROFESSIONAL SKILL DEVELOPMENT OF NURSING STUDENTS” din Cipru, ne-am evaluat potenţialul, ca viitori profesionişti în educaţia pentru sănătate.
Au participat 20 elevi, 10 din anul II şi 10 din anul III, calificarea asistent medical generalist şi au fost însoţiţi, pe toată durata stagiului, de d-na profesor Lidia Moise, coordonatoarea proiectului. De asemenea, proiectul a fost monitorizat, din punct de vedere organizatoric de doamna director Daniela Stoian, care a participat efectiv la activităţile desfăşurate în prima parte a programului. Ca monitor şi evaluator din partea şcolii, grupul a fost însoţit, în ultimile 2 săptămâni, de doamna profesor Maria Parlog.
Programul de 3 săptămâni a cuprins învăţământ clinic, training de limbă engleză şi limbă greacă şi multe activităţi culturale: vizite la muzee, situri arheologice şi alte obiective istorice, excursii, participare la evenimente locale tradiţionale şi la cursuri de gastronomie specifică.
Activitatea desfaşurată în Clinica ROYAL ARTEMIS din Cipru a însemnat instruirea clinică pentru modulul de cardiologie (anul II) şi pentru modulul pediatrie (anul III).
Elevii, pe toată durata stagiului clinic, au dovedit seriozitate, responsabilitate, dar şi o bună pregătire teoretică şi practică dobândită în şcoala noastră. Calificativele maxime acordate de mentorii din spital, cât şi notele de 10 obţinute la evaluarea finală şi la colocviul practic stau mărturie că elevii noştri sunt bine pregătiţi şi işi merită numele de educatori pentru sănătate.
Nu de puţine ori, elevii au efectuat tehnici (sub supravegherea mentorului) cu multă pricepere, stârnind admiraţia asistenţilor şi a medicilor din spital. Au participat la intervenţii chirurgicale (în secţia de pediatrie), la investigaţii de ultimă generaţie şi la dializarea unor cardiaci sau unor copii cu comorbiditate IRC (insuficienţă renală cronică). Un grup de elevi a însoţit ambulanţa în cazuri de mare urgenţă. Unul dintre elevii nostri a făcut resuscitare cardiorespiratorie unui pacient cu IMA (infarct miocardic acut).
Elevii de anul III au învăţat să îngrijească copii, să se joace cu ei, să le distragă atenţia de la procedurile dureroase. Cei de anul II au executat EKG-uri (electrocardiograme). Spitalul le-a pus la dispoziţie un minilaborator cu 2 manechine pentru simulări, un electrogardiograf pentru exerciţii şi un minicomputer pentru efectuarea probelor biologice.
După numai o săptămână asistenţii şi medicii din spital au căpătat încredere în elevi şi i-au solicitat la toate procedurile, ca şi pe proprii angajaţi. Spaţiul clinicii a devenit familiar pentru elevii nostri. Unul dintre medici a făcut facultatea de medicină în România, deci cunoştea îndeaproape ţara noastră cu specificul ei. Se pare că nici grecii nu sunt prea deosebiţi de români. Oamenii au fost ospitalieri, prietenoşi, calzi. Au avut multă solicitudine faţa de elevii nostri şi s-au oferit să le arate cât mai multe lucruri. În aceeaşi măsură şi elevii au dovedit că sunt conştiincioşi şi interesaţi de a învăţa cât mai mult. Curiozitatea lor epistemică i-a încurajat pe angajaţii spitalului să le prezinte tot ceea ce se putea într-un timp atât de scurt. În fiecare zi s-a lucrat în echipă, atât la executarea tehnicilor, cât şi la elaborarea planurilor de nursing.
Stagiul clinic s-a finalizat printr-o proba de evaluare. Aceasta a constat în prezentarea portofoliului întocmit de elev şi prezentarea cazului (un bolnav internat). Colocviul s-a desfăşurat la patul bolnavului, din cazuistica prezentă. Elevii au prezentat planul de îngrijire şi au executat tehnicile aferente. Examenul oral s-a ţinut în limba engleză, iar testul scris în limba română.
Depărţirea de echipa din Royal Artemis – Paphos a fost emoţionantă de ambele părţi. S-au schimbat impresii, dar şi date de contact. În speranţa că relaţia profesională între elevii prezenţi în proiect, şcoală şi clinica gazdă va continua, fiecare participant a spus un nostalgic „la revedere”.
Experienţa din Cipru va rămâne pentru toţi una de neuitat.
{gallery}stories/2014/proiectcipru/experienta{/gallery}
Prof. nursing, Maria Pârlog