Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a organizat vineri, 17 noiembrie 2023, în Galeriile Comerciale ESPLANADA – Cora Pantelimon, evenimentul GLICODAY – ediția a X-a, dedicat Zilei Mondiale a Diabetului (14 noiembrie), cu scopul de a atrage atenția publicului larg asupra acestei boli și a impactului pe care îl are în viața pacienților.
Toți cei interesați au beneficat de măsurarea gratuită ale valorilor glicemiei și tensiunii arteriale.
În cadrul evenimentului a avut loc și activitatea „FII PREGĂTIT PENTRU A SALVA VIEȚI”. Echipele de voluntari ai școlii au prezentat diverse tehnici de prim ajutor care pot salva viața persoanelor aflate în situații de urgență.
GLICODAY 2023 a reprezentat o nouă misiune încheiată cu succes de Educatorii pentru Sănătate ai Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”. Felicitări tuturor elevilor voluntari, cadrelor didactice, echipei de organizare și conducerii școlii noastre! Mulțumim partenerilor noștri: Galeriile Comerciale ESPLANADA – Cora Pantelimon. A fost o activitate realizată cu dăruire, de oameni pentru oameni!
Scopul acestei acțiuni este să ofere o mai bună informare persoanelor care suferă de diabet, reprezentând și o manieră de implicare și de informare a publicului, în general.
De asemenea, cunoştinţele despre cum să oferim primul ajutor sunt esenţiale pentru viaţa celui pus în pericol, iar studiile arată că resuscitarea imediată este esenţială pentru viaţa pacientului, de foarte multe ori el putând fi salvat de la moarte. De aceea, este important să dobândească aceste abilități minime cât mai mulți dintre noi.
Echipa școlii noastre a fost formată din profesori de specialitate și elevi voluntari. Au fost realizate testări gratuite ale glicemiei și ale tensiunii arteriale, un adevărat maraton desfășurat pe parcursul întregii zile.
În punctul de lucru din Galeriile Comerciale ESPLANADA – Cora Pantelimon au participat: prof. Natalia Chitic (Responsabil Învățământ clinic), prof. Cristina Costache, prof. Anca Mihai, prof. Mirela Avram, prof. Iulia Țigănuș și prof. Mirela Iavorschi alături de elevii voluntari pe care îi coordonează.
Elena Pețu, absolventa Promoției 2020 (prof. diriginte Cristina Costache), a dorit să participe la activitate, în uniforma școlii, alături de profesorii care au îndrumat-o timp de trei ani.
Pe parcursul întregii zile, au fost alături de echipele noastre doamna prof. Aurelia Șova – Director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”; prof. dr. Andreea Csolti – Director adjunct și prof. Mioara Marcu – Responsabil învățământ teoretic.
Profesorii și elevii implicați au dat dovadă de profesionalism, feedback-ul primit din partea clienților și partenerilor noștri fiind foarte bun.
„Felicitări tuturor – elevilor noștri și profesorilor care au organizat activitatea! Mulțumim oamenilor care au încredere în noi!” – a afirmat doamna prof. Aurelia Șova – Director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” – la încheierea evenimentului.
În urmă cu 9 ani am organizat prima ediție a evenimentului GLICODAY, prin care urmărim conștientizarea problemelor pe care diabetul le ridică asupra sănătății. În toți acești ani, mii de bucureșteni au beneficiat de testarea gratuită a glicemiei și de măsurarea funcțiilor vitale. Vom continua cu speranța că tot mai mulți oameni vor acorda o mai mare atenție cauzelor ce provoacă diabetul și vor preveni apariția bolii.
Campania desfășurată a avut un impact considerabil atât la nivelul comunităţii, cât şi asupra elevilor noştri care au participat în număr mare la evenimentele similare desfășurate în ultimii ani. Promitem să nu ne oprim aici!
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este o instituție de învățământ preuniversitar particular acreditată, care de peste 30 de ani pregătește asistenți medicali.
Misiunea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” este de a pregăti asistentul medical ca EDUCATOR PENTRU SĂNĂTATE, în spiritul valorilor fundamentale ale profesiei: dragoste pentru om, sănătate şi viață; respect pentru profesie; pasiune şi capacitate de muncă.
Prin activitățile desfășurate, ne dorim continuarea ţelului Doamnei Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, de a dezvolta Educaţia pentru Sănătate.
prof. Raluca Brad