Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” deschide din nou porțile educației pentru sănătate cu tema: „ÎMPREUNĂ PENTRU O SĂNĂTATE MAI BUNĂ”.

În cadrul acestei întâlniri, elevii de liceu interesați de profesia de asistent medical vor avea ocazia să participe la atelierele demonstrative pentru calificarea asistent medical generalist și să descopere din tainele acestei profesii foarte căutate pe piața muncii din toată Europa. De asemenea, am pregătit și un concurs cu premii.

Evenimentul se va desfășura joi – 6 martie 2025, începând cu ora 10.00, la sediul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, clădirea CODECS, str. Agricultori nr. 37 – 39, sector 2.

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” își propune să organizeze cât mai multe întâlniri cu cadrele didactice şi elevii liceelor bucureştene şi din alte județe, în vederea consolidării unui parteneriat ce are ca scop oferirea de suport în orientarea şcolară şi profesională a liceenilor. Nu puţini sunt elevii din ani terminali ai liceelor bucureştene şi nu numai, ce au nevoie de informaţii detaliate, sfaturi, pentru a putea lua decizii importante referitoare la continuarea studiilor, formarea profesională, realizarea personală. Școala noastră este o prezenţă constantă în activitatea de orientare profesională şi vocațională a viitorilor profesioniști din domeniul medical.

Vă așteptăm cu mare drag în marea familie „Carol Davila”!

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 198

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes