Avem bucuria de a vă anunța că Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București a inițiat un proiect unic – „Premiile Dr. Mioara Mincu” – prin care este evidențiată activitatea asistenților medicali, dar și a instituțiilor care desfășoară activitatea în domeniul sănătății.
Realizat în memoria doamnei Dr. Mioara Mincu, ne propunem să valorizăm rolul asistentului medical în societatea contemporană, să promovăm și să recunoaștem meritele asistenților medicali din România, precum și a instituțiilor care contribuie la promovarea profesiei de asistent medical și la dezvoltarea asistenței medicale în România.
Până pe 4 mai te invităm să faci și tu o nominalizare!
PREZENTARE
Școala Postliceala Sanitară „Carol Davila” recunoaște valoarea profesiei de asistent medical prin inițierea unui proiect unic: Premiile „Dr. Mioara Mincu”.
Scopul acestor premii este de recunoaștere a rolului asistentului medical în societatea contemporană, promovarea și recunoașterea meritelor asistenților medicali în România, precum și a insitutiilor care contribuie la promovarea profesiei de asistent medical și la dezvoltarea asistenței medicale în România.
Tu ai de făcut o recomandare pentru un profesionist din sănătate, coleg, prieten, mamă, tată, vecin sau chiar o instituție care vine în sprijinul profesiei de asistent medical?
Dacă da, caută categoria care crezi că i se potrivește cel mai bine și nu ezita să îl înscrii în cursa pentru recunoașterea meritelor activității.
Citește Regulamentul aici: www.scoalacdavila.ro/premiile-dr-mioara-mincu/
I. Categoria asistenţi medicali:
1. Premiul pentru asistentul medical din domeniul pediatrie /neonatologie
2. Premiul pentru asistentul medical din domeniul activității cu persoanele vârstnice
3. Premiul pentru asistentul medical din domeniul îngrijirii la domiciliu
4. Premiul pentru asistentul medical din domeniul asistenţei medicale comunitare
5. Premiul pentru asistentul medical din domeniul activității cu persoane vulnerabile
6. Premiul pentru asistentul medical din Serviciul de Urgențe
7. Premiul pentru asistentul medical care își desfășoară activitatea internațional
8. Premiul pentru asistentul medical antreprenor / intraprenor – din domeniul medical sau alt domeniu conex acestuia
9. Premiul pentru asistentul medical – profesor de nursing implicat în asigurarea mentoratului în formarea asistentului medical
10. Premiul pentru asistentul medical sau elevul / studentul din învățământul sanitar implicat în programe pe bază de voluntariat în domeniul sănătății
II. Categoria instituții de asistență medicală:
1. Premiul pentru organizația care se implică în promovarea profesiei medicale și sprijină activitatea profesională a asistenului medical
2. Premiul pentru unitatea medical publică care susține și încurajează desfășurarea unor servicii de mentorat în asistența medicală
3. Premiul pentru unitatea medicală private care susține și încurajează desfășurarea unor servicii de mentorat în asistența medicală