„Diplomele de asistent medical generalist eliberate înaintea aderării României vor fi recunoscute în țările membre UE.

Comisia Europeană a publicat pe 11 mai 2020 raportul prin care diplomele de asistent medical generalist emise de instituțiile de învățământ din România, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană, vor beneficia de recunoaștere automată în statele membre ale Uniunii Europene odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației.

Acesta arată că măsura a fost luată în urma unei cereri formulate de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED):

În urma demersului Ministerului Educației și Cercetării, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Național pentru Recunoașterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene și statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, și includerea diplomelor de asistent medical generalist emise de instituții de învățământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.

Astfel, Directiva se modifică în sensul că vor fi recunoscute automat, de către țările membre UE, toate diplomele emise de instituțiile de învățământ din România. Potrivit comunicatului CNRED a transmis permanent Comisiei Europene toate informațiile și clarificările socilicitate, furnizate de către școlile postliceale și instituțiile de învățământ superior de profil, de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.”

sursa: https://www.edupedu.ro/diplomele-de-asistent-medical-generalist-eliberate-inaintea-aderarii-romaniei-vor-fi-recunoscute-in-tarile-membre-ue/

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 518

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes