În data de 25 martie 2016, o echipă a Şcolii Postliceale Sanitare ”Carol Davila” a susţinut activitatea de promovare la Colegiul Tehnic „Petru Rareş” din Bucureşti. Au fost prezentate: oferta educaţională a Şcolii Postliceale Sanitare ”Carol Davila”, activităţi demonstrative de prim ajutor şi discuţii libere cu elevii liceului. Elevii Nicoleta Săvuică, Dana Balcan, Eliza Ioana Toma, din anul II AMG, coordonaţi de profesor Maria Pop, şi Andreea Şerban – anul II – AMF sub coordonarea profesor Anca Grecu s-au implicat activ în această activitate derulată în parteneriat.
Activitatea face parte din proiectul regional „Învăţaţi şi ajutaţi” realizat împreună cu liceele partenere în vederea dezvoltării deprinderilor de viaţă sănătoasă, de prevenire a îmbolnăvirilor şi de acordare a primului ajutor în caz de accidente. Cu această ocazie am răspuns întrebărilor elevilor de liceu din anii terminali despre oportunităţile oferite de Şcoala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”.
Gazdele noastre, profesori şi elevi, au apreciat în mod deosebit prezenţa noastră activă cu aport în educația pentru sănătate. Am plecat cu promisiunea de a continuă seria de întâlniri între cele două unităţi şcolare pentru a deschide calea elevilor care au vocaţie, către cea mai bună şcoală de profil din România.
Elevii liceului și-au anunțat intenția de a participa în grupuri organizate din cadrul şcolii de care aparţin, la Ziua Porţilor Deschise spre Educaţie pentru Sănătate, care va avea loc în luna aprilie la școala noastră.
{gallery}stories/2016/colegiulrares{/gallery}