Crăciunul este despre iubire, despre dăruire, despre armonie, despre bucurie și despre oameni dragi alături și în suflet. Așa au simțit și echipele Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” care s-au reunit alături de colaboratori și parteneri, de ieri și de azi.

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creștine, Crăciunul este așteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă.

Atmosfera de sărbătoare, plină de veselie și multe zâmbete, a fost acompaniată de clinchete de clopoțel și de glasurile copiilor de la Easy Singing School, care ne-au amintit de colindele dragi sufletelor noastre. 

Iarna este anotimpul bucuriei, dar și al poveștilor spuse la gura sobei, cu cei dragi aproape.

Prof. Sorina Negrei ne-a introdus într-o poveste specială ai cărei protagoniști suntem acum și noi, cei de azi:

„Sunt onorată să fiu gazdă, într-o zi care ne aduce împreună după o  lungă perioadă de timp. Sărbătoarea Crăciunului sosește cu îndemnul de a fi mai buni, mai înțelegători, de a dărui, de a ne ajuta aproapele sau de a fi alături de cei dragi.

Dincolo de povestea Crăciunului și noi suntem o poveste, chiar de succes. Și cum toate poveștile încep cu „a fost odată”…A fost odată o iarnă geroasă, în anul 1933, în localitatea Conțeștijudețul Dâmbovița.

10 februarie 1933, în mijlocul iernii, s-a născut Mioara Slăniceanu, fiica Elenei Duță și a lui Ion Slăniceanu, protagonista poveștii noastre. Timpul a  trecut și, poate nu chiar ca în povești, a dovedit că atunci s-a născut un om menit pentru A FACE, un OM care a adus valoare, prin toate activitățile întreprinse, în domeniile Educației și Sănătății. Omul despre care vorbesc este Doamna dr. Mioara Mincu.

Suntem aici? Deci suntem parte din poveste! Să profităm de oportunitate și să scriem frumos, capitol după capitol, în această poveste.”

Prezent la eveniment, domnul Președinte al Consiliului de Administrație, prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, a afirmat: „Mulțumesc echipei care a organizat acest eveniment și vă mulțumesc tuturor pentru că suntem ÎMPREUNĂ. România are cel mai mult nevoie de EDUCAȚIE. Un popor puternic are nevoie de școli și de universități. Mă gândeam cu câteva zile în urmă, la sărbătorirea Zilei Naționale, că poate nu numai armata română ar trebui să mărșăluiască de 1 Decembrie, poate și armata profesorilor din România ar trebui să mărșăluiască și poate armata Asistenților Medicali din România ar trebui să mărșăluiască pentru că, mai mult ca niciodată, în ultimii doi ani am văzut cât de importanți suntem. Fără Educație nu există viitor și fără Sănătate nu putem să facem ceea ce ne propunem!

Educatorii, cei care se ocupă de Educația unei țări, sunt cei mai puternici oameni de pe Pământ și cei mai iubiți dintre pământeni, așa cum scria Marin Preda. Cu siguranță, dumneavoastră sunteți!

Să nu uităm să zâmbim, așa cum spunea și mama mea – dr. Mioara Mincu – pentru că mulți au nevoie de zâmbetul nostru. Când zâmbim suntem mai puternici. Apoi, odată cu zâmbetul, dăruim încredere celui din fața noastră și sentimentul că nu este singur. Vă mulțumesc! Sunt onorat să fiu în mijlocul dumneavoastră!”

Doamna prof. Aurelia Șova, director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”: „Mă bucur să ne revedem astăzi, după o vreme atât de lungă. Bucuria de a fi împreună este darul cel mai de preț și îi mulțumim domnului director general, prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, care a dorit să organzăm acest eveniment.

Suntem bucuroși să avem alături de noi invitați speciali, să intrăm în atmosfera minunată a sărbătorilor, să lăsăm grijile pe care le avem și să ne bucurăm împreună.

Eu fac parte din această familie a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” de peste 10 ani și am găsit aici oameni foarte devotați și valoroși, care au continuat cu mult entuziasm să ducă mai departe misiunea Doamnei dr. Mioara Mincu de a pregăti asistenții medicali și de a profesionaliza Educația pentru Sănătate.

Am învățat împreună, avem rezultate foarte bune și sub directa coordonare a domnului director general, prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, am reușit să menținem școala la cele mai înalte standarde.

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”este o poveste frumoasă pe care o vom continua împreună și vom face să nu se sfârșească niciodată.”

Doamna prof. Anca Grecu, director al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”: „Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” m-a primit acum zece ani și sunt mândră pentru că fac parte din această echipă. De doi ani am venit la cârma Liceului „Dr. Mioara Mincu”, un vis pe care vreau să îl duc mai departe alături de echipă și sub coordonarea domnului director general, prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu și cu ajutorul doamnei director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Aurelia Șova, care este alături de noi în orice clipă, cu sfaturi și cu tot sprijinul. Vom duce mai departe visul Doamnei dr. Mioara Mincu!”

Doamna Măriuca Ivan – preşedinte al Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă din România: „Am participat cu bucurie la sărbătoarea Crăciunului Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, alături de domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, directorul general și fiul Doamnei dr. Mioara Mincu, fondatoarea primei școli private de nursing din România. În 31 de ani, această școală a păstrat și a continuat tradiția învățământului sanitar conform standardelor și cerințelor europene. Pomenim de fiecare dată cu pioșenie și respect numele întemeietoarei școlii, marea Doamnă a învățământului sanitar de bază din țara noastră. Sunt mândră pentru că numele meu figurează pe actul de identitate al acestei școli.”

Alături de noi au fost prezenți membri fondatori ai Confederației Naționale a Femeilor din România și ai Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, doamna avocat Nicola Tibacu, doamna Măriuca Ivan – preşedinte al Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă din România, doamna prof. Ruxandra Spătaru, doamna Anca Duca și colaboratori din unitățile sanitare partenere. De asemenea, ca în fiecare an, au fost împreună cu noi și reprezentanții Școlii Gimnaziale „Dr. Mioara Mincu” din Contești (județul Dâmbovița). Un invitat special a fost psihologul Simona Ciff.

Sărbătoarea Crăciunului este poate la fel de așteptată atât de cei mici, cât și de cei mari. Pentru fiecare are o semnificație aparte, însă pentru toți Crăciunul ar trebui să însemne bucurie. Este timpul pentru colindele copilăriei, este timpul pentru a oferi daruri tuturor și, mai ales, celor cu care viața nu a fost atât de generoasă. Este momentul în care privim cu urme de regret la trecut, dar cu speranță și credință la ce urmează.

Sărbători cu bucurie!

 

VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=q5XEQcRdZJk

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 202

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes