Marți, 19 decembrie 2017, un grup de elevi ai școlii noastre, însoțiți de prof. Adriana Jerca, prof. Eugenia Petrescu și prof. Sorin Azoiței, au mers la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”.

Elevii au împărțit daruri pentru sărbători celor 30 de rezidenți ai acestui centru.

Au participat la activitate elevele Claudia Frâncu și Gabriela Isacov Todea (clasa I I AMG), Beatrice Amariei Ion (clasa I K AMG), Adriana Chivu Negurici (clasa I H AMG) și Ionela Languris (clasa II C AMG).

Rezidenții centrului de îngrijiri au fost deosebit de impresionați de vizită, au primit darurile cu multă bucurie și au cântat colinde împreună cu elevii coordonați de prof. Adriana Jerca.

 

Prof. Adriana Jerca: „Colinde, colinde, e vremea colindelor! 

Împreună cu elevi ai școlii nostre am mers la colindat, cu inima plină de dragoste. Chiar dacă o mare parte dintre cadrele didactice și elevii care au contribuit la realizarea acestei activități nu au putut merge cu noi la colindă, au strâns daruri foarte multe, cu mic cu mare, pentru a aduce zâmbetul în viața acestor bunici.

Casa noastră de urat fu o casă  de bătrâni, bătrâni de-ai  noștri, uitați prin alte case,  uitați  parcă de lume, căci cu amărăciune și cu multă dragoste cântau cu noi și ne rugau să  le mai facem câte o vizită  și să nu îi uităm.

Cu  ușile largi deschise, cu sufletul  plin de bucurie ca niște copii ce îl  așteaptă pe Moș Crăciun, așa ne așteptau și ei. Și am cântat cu ei colindul nostru drag.

…de trei  ori am repetat același colind: „Domn, Domn să-Nălțăm; Domn, Domn să- Nălțăm; Domn  Domn să- Nălțăm”. Cred că ăst colind  și bucuria lor  s-a Înălțat la cer ca o rugă. O rugă de mulțumite pentru  tot omul care-i om. 

 

Mulțumim tuturor elevilor și cadrelor didactice care au adus  bucuria în  sufletele  bătrânilor noștri prin darurile lor. Fie ca bucuria lor să fie și a noastră, a tuturor!”

 

prof. Eugenia Petrescu

prof. Adriana Jerca

  

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 154

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes