DORU RADAN
Elev anul I, calificarea Asistent Medical Generalist
“Un asistent medical este un inger pazitor al pacientilor si mana dreapta a doctorilor”
Salut, ma numesc Radan Doru,am 19 ani,sunt din Oltenita, judetul Calarasi. Sunt absolvent al invatamantului liceal, in anul 2011 la Grupul Scolar “Nicolae Balcescu”, profil umanist, specializare Stiinte Sociale.
In primul rand,am ales Scoala Sanitara Postliceala „Carol Davila”pentru ca dorinta mea este sa devin asistent medical.
In al doilea rand, pentru ca la admitere nu se cere diploma de bac, iar eu in sesiunea de vara iunie-iulie 2011 am fost declarat respins. Am recuperat insa in sesiunea de toamna, cand am trecut BAC-ul, cu note mari chiar.
Inca de la inceputul anului ma hotarasem sa imi aleg meseria de asistent medical si vroiam sa urmez si facultatea Carol Davila din Bucuresti, dar nu s-a putut.
Dupa ce m-am inscris la Scoala Sanitara Postliceala „Carol Davila” am fost putin dezamagit, probabil din cauza ca aspiratiile mele erau mai inalte, dar dupa un timp mi-am dat seama ca aici se cere seriozitate si ca pot merge mai departe. Examenul de burse “Dr. Mioara Mincu” a fost o oportunitate foarte mare pentru mine, pe care nu am vrut sa o pierd. Dificultatea concursului a fost oarecum mica, deoarece pe parcursul anului 2011 ma pregateam pentru admiterea la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, dar am avut un mic ghinion cu bacalaureatul. As dori ca cei trei ani sa-mi fie de folos si sa ajung unde imi propun pentru ca imi place aceasta profesie nobila si nu vreau sa o pierd.
Din punctul meu de vedere un asistent medical este un inger pazitor al pacientilor si mana dreapta a doctorilor.
Asadar,astept cu nerabdare urmatoarele concursuri si sa devin ASISTENT MEDICAL.