În cadrul activității „Rendez-vous în carieră, de 3xPRO: PROces- PROgres-, PROmisiune-”, inițiată de către Clubului Absolvenților, școala noastră a intermediat marți, 28 mai 2019, relația elevilor și a absolvenților noștri cu reprezentanții clinicilor dentare DENT ESTET.

Andreea Necula, Manager Resurse Umane, a fost însoțită de Adriana Comărniceanu, absolventă a școlii noastre, în prezent coordonator al departamentului de asistenți medicali în cadrul grupului de clinici dentare DENT ESTET.

Elevii prezenți la activitate au aflat detalii despre beneficiile parcurgerii stagiilor clinice în cabinetele stomatologice, dar și despre modalitatea de accesare a burselor de studiu oferite de către DENT ESTET. Astfel că, pe parcursul celor 7 săptămâni de stagiu vor participa la un program de training personalizat de tipul one-to-one, pentru o rapidă și facilă integrare în echipă.

Implicarea, determinarea și disponibilitatea celor 70 de elevi practicanți, așteptați să fie parte din echipă, va fi recompensată de către DENT ESTET, prin oferirea a 7 burse, fiecare bursă reprezentând 70% din taxa anuală de școlarizare pentru anii ṣcolari următori.

După evaluarea calității implicării elevilor participanți la stagiul clinic anterior, reprezentanții DENT ESTET acordă acestora, 3 burse în valoare de 800 lei.

În continuare, doamna Andreea Necula a prezentat activitatea clinicilor:

„DENT ESTET schimbă lumea cu un zâmbet, începând din anul 1999. De-a lungul celor 20 de ani de leadership, ne-am afirmat pe piața serviciilor medicale stomatologice prin serviciile premium aliniate la standardele europene. În toate cele 10 clinici ale noastre, livrăm clienților și angajaților noștri, soluții stomatologice extinse în București, Timișoara și Sibiu.

Business-ul dezvoltat de către echipa DENT ESTET a fost crescut natural, întrucât beneficiarii noștri au apreciat atât calitatea serviciilor dentare, prin accesul la tehnologii inovatoare, cât preocuparea pentru crearea unui ambient specific, întâlnit doar în clinicile noastre.

Abordarea multidisciplinară a serviciilor de specialitate (radiologie, CT, implantologie, anestezie, departament de igienizare și estetică dentară), soluțiile stomatologice personalizate ca urmare a unei tehnologii digitale revoluționare unice în România conduc către un diagnostic corect, rapid, dar mai ales țintit, în funcție de vârsta și problematica pacientului.

Preocuparea pentru sănătatea orală este concretizată prin dezvoltarea unor programe de educație dentară oferite celor 86 de parteneri educaționali, contribuind, astfel, la redarea zâmbetului a peste 25.000 de copii”.

Echipa de specialiști ai clinicilor DENT ESTET este formată din 100 de medici certificați internaționali, care sunt ajutați îndeaproape de către cei 120 de asistenți medicali și igieniști.

Serviciile dentare furnizate de către DENT ESTET sunt accesate de către toate categoriile de vârstă, începând chiar cu copiii (deja clienți în cadrul clinicilor DENT ESTET4Kids), continuând cu tinerii (în cadrul clinicii DENT ESTET4Teens) și, nu în ultimul rând, adulților (în cadrul clinicilor DENT ESTET ȘI GREEN DENTAL- prima clinică Eco Frendly din România).

Amplasarea clinicilor DENT ESTET este un atuu în alegerea elevilor și absolvenților noștri de a se dezvolta profesional, întrucât toate cele 7 clinici din București sunt situate în zona Victoriei, Aviatorilor nr. 15 și nr 27 și Herăstrău.

Absolvenții școlii noastre se pot angaja cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, beneficiind de pachete salariale atractive, bonusuri și ore suplimentare plătite conform legii, asigurare de malpraxis, vaccin hepatita B, abonamente la servicii medicale extinse și pentru familia angajatului, team building-uri, party-uri organizate cu diverse ocazii.

 

 

prof. Adriana PĂUNESCU

Responsabil Comisia de Monitorizare a Inserției pe Piața Muncii

Clubul Absolvenților

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 196

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes