Școala noastră s-a bucurat din nou de un feed-back pozitiv din partea studentelor străine din Belgia, Olanda și Elveția, participante la schimbul de experiență European Nursing Module. Acestea au apreciat programul foarte bogat, ce le-a permis atât facilitarea cunoașterii sistemului de sănătate românesc, cât și a tradițiilor și culturii noastre.
Timp de două săptămâni au beneficiat de un program de instruire clinică în Spitalul Universitar Elias, Spitalul Clinic Colțea, Maternitatea Polizu, Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”, Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, Clinica Medicover, Căminul pentru vârstnici „Reședința Victoria”. Au fost însoțițe de profesorii de nursing Raluca Brad, Cristina Costache, Anca Mihai, Maria Pârlog și elevi ai școlii noastre, membri ai Clubului ENM: Codruța Tudor, Alina Bâșcianu, Elena Mustață ( Giurgea ), Elena Chiriță, George Niculcioiu, Alin Stanca, Mihaela Tihan, Eduard Despinoiu, Robert Dicu, Cornel Topuzaru, Ramona Micu, Elena Tănăsoiu (Tudor), Alina Vancea, Alina Stoicu.
De asemenea, programul a inclus și vizite la obiective turistice: Muzeul Satului, Centrul istoric al Bucureștiului, Parcul Herăstrău, Cișmigiu, excursie la munte etc. Tot pe parcursul acestor două săptămâni au avut loc mai multe întâlniri rezervate discuțiilor și reflecțiilor personale asupra experiențelor din acest schimb. În ultima săptămână a schimbului ENM au participat și la activitatea HiperGlicoDay, desfășurată la Galeria Comercială Esplanada din Cora Pantelimon.
Lena Wälchli – Bern Pflege – Berna, Elveția: „Am petrecut momente interesante în România. Dacă la început am fost sceptică, ulterior așteptările mele au fost depășite. Oamenii sunt foarte amabili și prietenoși. În ceea ce privește sistemul sanitar, cred că stați foarte bine la partea teoretică, dar în practică lucrurile sunt puțin diferite. Dar, am fost încântată pentru că am avut posibilitatea să merg în mai multe spitale, pe mai multe secții. Cel mai mult mi-a plăcut la Spitalul de Psihiatrie și la Căminul pentru vârstnici. În fiecare zi ne-au însoțit profesori și elevi ai școlii care erau gata să ne răspundă la toate întrebările și asta a fost minunat!”
Lisanne Lely – University of Applied Sciences – Leiden, Olanda: „A fost o experiență foarte frumoasă. Mi-am dorit să ajung într-o țară care încă se dezvoltă și să iau contact cu un sistem de sănătate diferit de cel din țara mea. De fapt, în viitor eu chiar îmi doresc să lucrez într-o altă țară, iar acest schimb a fost o primă încercare de a vedea dacă aș putea să îmi împlinesc acest vis. Am sesizat diferențele dintre cele două sisteme de sănătate și aș putea spune că, de exemplu, în Olanda se pune accent foarte mare pe asigurarea intimității pacientului. În România însă nu prea am văzut că se respectă acest drept. Dar, spre deosebire de noi, românii sunt foarte deschiși, dornici să te ajute atunci când ai nevoie. De asemenea, un lucru foarte bun este acela că elevii voștri au acces în stagiile clinice pe foarte multe secții. Eu am văzut la voi secții pe care nu am fost niciodată în Olanda. Acesta este un lucru extraordinar pe care îl asigură școala voastră.
În spitale am primit o mulțime de informații și ni s-a răspuns la toate întrebările. Elevii voștri s-au descurcat foarte bine și ne-au fost de mare ajutor. Cred că este important pentru viitoarea mea carieră să dețin cât mai multe informații și să continui să mă dezvolt, iar acest schimb de experiență mi-a oferit această ocazie.”
Aurore Henquinbrant și Manon Jennis – Haute École de Namur ( Henallux ) – Namur, Belgia:
Manon: „Trebuie să recunosc că am avut anumite prejudecăți referitoare la România înainte să venim. Dar am fost absolut surprinse de tot ce am găsit aici, am întâlnit oameni foarte amabili, unii chiar ne-au devenit prieteni. Am crezut că diferențele dintre noi sunt mai mari, dar nu este deloc așa! Chiar cred că la unele capitole stați mai bine decât noi, mă refer aici la modul de relaționare dintre oameni. Sunteți mai deschiși, mai calzi, mai umani aș putea spune. Este o mare calitate să fii o persoană deschisă și comunicativă.”
Aurore: „Pentru mine a fost o foarte bună experiență. Ne-am simțit foarte bine! Am aflat foarte multe informații, nu ne-am așteptat să avem un program atât de bogat și diversificat. Stagiul clinic s-a desfășurat atât în spitale publice, cât și într-unul privat, în felul acesta am putut înțelege mai bine diferențele dintre cele două tipuri de instituții. Am mers pe secții atât de diferite: neonatologie, oncologie, psihiatrie, apoi căminul pentru vârstnici. Foarte interesantă și frumoasă a fost fiecare zi, fiecare poveste! Contactul cu tradițiile, cultura și mâncarea românească a fost unul pozitiv. Este important pentru cariera noastră să cunoaștem și alte sisteme de sănătate, să facem comparații, să sesizăm și să analizăm diferențele. Ni s-a răspuns mereu la întrebări și ni s-au oferit explicații. Chiar a fost un schimb multicultural deoarece au fost studenți din țări diferite. Această experiență a fost mult mai mult decât ne-am așteptat.”
prof. Raluca Brad
„Sunt una dintre elevele scolii care a avut sansa sa participe la stagiul de practica de la clinica Royal Artemis din Cipru in Aprilie 2014, desfasurat in cadrul programului european de invatare pe tot parcursul vietii, Leonardo da Vinci. Experienta de lucru intr-o echipa medicala internationala dobandita in acest stagiu, contactul cu un alt sistem de sanatate, la nivelul celui din Europa de vest, mi-au dat curaj si m-au ajutat foarte mult in calea pe care am urmat-o dupa absolvirea Scolii „Carol Davila” in august 2014. Din februarie 2015 lucrez la un spital din Marea Britanie intr-o sectie de medicina generala, iar datorita celor 3 saptamani petrecute in clinica Royal Artemis din Cipru m-am integrat mult mai repede si am inteles mai usor modul de lucru din sistemul public de sanatate din UK.
Inainte de plecarea propriu-zisa in Cipru, toti participantii am beneficiat, in cadrul programului, de 3 luni de cursuri intensive de engleza medicala cu o profesoara de la Facultatea de Medicina. Pot sa spun ca am luat cu mine in Marea Britanie acele caiete si la inceput mi-au fost de mare ajutor. Inca ma mai uit pe ele uneori! Toata experienta din Cipru m-a invatat sa trec mai usor peste perioada de inceput care, ca orice inceput, este greu. Nu este usor nici sa ajungi sa lucrezi in UK ca asistent medical dar sunt multe firme acum care te orienteaza si iti netezesc drumul, iar spre deosebire de acum cativa ani, nu mai percep nici un comision (decat de la angajator). Mult mai greu mi se pare insa ceea ce urmeaza, integrarea, adaptarea la un sistem nou, cu alte reguli, comunicarea intr-o limba noua, sa faci fata zi de zi la noi provocari. Aici trebuie sa ai grija de pacient si dupa externare. Daca este in varsta (sau are anumite dizabilitati) si nu se poate autoingriji, trebuie sa te asiguri ca dupa externare serviciile sociale ii vor satisface acele nevoi dupa o prealabila evaluare care se face cat timp este inca internat. Asta inseamna o sarcina in plus pentru medic si asistentul medical. Daca are anumite nevoi medicale (pansamente, schimbat sonda urinara etc) atunci se anunta asistenta medicala din comunitate care ii va asigura aceste servicii in functie de recomandarea din spital. Toate acestea presupun o buna comunicare intre spital si serviciile comunitare, iar la inceput este foarte greu pana te familiarizezi cu toate regulile si mai ales cu toate formularele.
Inca mai culeg roadele stagiului practic de la Clinica Royal Artemis. Recomandarea primita de la directorul medical al clinicii a fost si este o carte de vizita importanta pentru angajare , iar acum, cand am ocazia de a ma transfera la un spital mult mai mare si cu mai multe oportunitati de dezvoltare profesionala, referinta primita de la Clinica Royal Artemis din Paphos, Cipru, va atarna mult in balanta in favoarea mea.
Multumesc Scolii „Carol Davila” pentru ocazia pe care mi-a oferit-o prin participarea la programul Leonardo da Vinci si sfatuiesc pe orice elev al scolii sa nu rateze aceasta oportunitate care ii va fi de un real folos in cariera sa viitoare fie in Romania, fie in strainatate.”