Fundația Crucea Alb-Galbenă și Comisia de Sănătate din cadrul Senatului României au organizat dezbaterea intitulată „Inovație și Calitate în Îngrijirea pe Termen Lung: Perspective și Practici”. Evenimentul a avut loc miercuri,19 iunie 2024, la Palatul Parlamentului,
Școala noastră a fost reprezentată de prof. Aurelia Șova – director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” – și prof. Raluca Brad.
Această dezbatere și-a propus să aducă în prim-plan concepte noi, perspective inovatoare și soluții aplicabile în domeniul îngrijirilor pe termen lung, susținute de profesioniști și specialiști din domeniul medical și social. Prinre cei care au luat cuvântul s-au aflat: Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății; Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu Cercel – Președinte Comisia de Sănătate, Senatul României; Nicoleta Pauliuc, Senator, Vicepreședinte, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul securității naționale; Monica Anisie, Senator, Președintele Comisiei pentru Învățământ a Senatului; dr. Claudiu Tronciu – Președinte Casa OPSNAJ; Adrian Țuțuianu – Secretar General Adjunct al Guvernului.
După 27 de ani de experiență în domeniul îngrijirilor medicale la domiciliu, Crucea Alb-Galbenă a lansat un apel către toate autoritățile statului român pentru a colabora la îmbunătățirea semnificativă a sistemului de îngrijiri pe termen lung, în folosul pacientului. În acest context, evenimentul a abordat probleme actuale precum reglementările ineficiente, bugetele insuficiente și lipsa acută de profesioniști calificați în domeniu, în special de asistenți medicali. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea implementării unor programe de formare post-bază adecvate pentru a răspunde nevoilor crescânde.
„Parteneriatul public privat și comunicarea eficientă între autorități și furnizorii acreditați și autorizați de servicii medicale și sociale este esențială pentru găsirea de soluții inovatoare în îngrijirea bolnavilor cronici. De aceea este important să ne așezăm la masă, să stăm de vorbă și să găsim soluții împreună. Îngrijirile integrate la domiciliu cu suport de teleasistență, teleurgență și telemedicină ajută bolnavii cronici să-și ducă boala pe perna lor, în confortul propriei case. Este de zece ori mai ieftin să îngrijim un pacient acasă decât într-un spital, iar acest mod de îngrijire nu doar că economisește resurse, dar oferă demnitate și securitate pentru omul în suferință.” – a afirmat Măriuca Ivan, președintele Fundației Crucea Alb-Galbenă din România.
Bolnavi şi neajutoraţi, mii de părinţi şi bunici, care ar avea nevoie de îngrijiri medicale la domiciliu, îndură singuri suferinţa. Fundaţia Crucea Alb Galbenă a reuşit să ofere sprijin medical la domiciliu pentru 33.000 de pacienţi, dar nevoia este uriaşă.
Ministrul Sănătăţii recunoaşte că deşi un sfert din PIB merge la sistemul sanitar, fondurile nu sunt bine gestionate, iar serviciile ambulatorii sunt subfinanţate.
„Avem două milioane de persoane singure, în special vârstnici, în România. Nu-i vizitează aproape nimeni niciodată. Avem nevoie de un parteneriat cu autoritățile locale care au responsabilitate pentru comunitatea lor. Oferirea de servicii sociale și medicale pentru vârstnicii singuri este crucială. Crucea Alb-Galbenă este un model de bune practici. Dacă investim mai mult în îngrijiri la domiciliu și în serviciile de îngrijiri în ambulatoriu, câștigul este dublu: avem oameni bine îngrijiți, iar presiunea pe spitale scade.” – a spus Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Un număr de opt spitale pilot din ţară pot să asigure persoanelor în vârstă servicii de îngrijire la domiciliu, fiind stabilit modul de organizare a acestor servicii, a mai declarat ministrul Sănătăţii: „Am încheiat un proiect care începuse cu mai mulţi ani în urmă şi pe care am reuşit să îl reluăm în urmă cu doi ani şi jumătate, l-am finalizat. Avem opt spitale pilot în ţară care pot să facă îngrijiri paliative la domiciliu. S-a stabilit modul de organizare a acestor servicii care ţine de partea de ambulatoriu pentru îngrijirile paliative. Rămâne ca aceste spitale să angajeze persoane care să poată să facă acest lucru, iar serviciile să fie decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate. Îngrijirile la domiciliu, ca atare, cred că sunt o prioritate şi sigur că o parte dintre ele vor fi şi palliative.”
El a subliniat că în cadrul proiectului, finanţat din fonduri europene, s-a ameliorat semnificativ, în ultimul an, numărul de paturi pentru îngrijiri paliative la nivel naţional, ajungându-se la 3.300 de paturi.
Dezbaterea a adus în prim-plan concepte noi, perspective inovatoare și soluții aplicabile în domeniul îngrijirilor pe termen lung.
„Nevoile societății sunt altele acum. Pacienții pot fi îngrijiți la domiciliu, iar costurile ar fi cu totul altele. De asemenea, au apărut tot felul de device-uri care transmit wireless date despre starea de sănătate a pacientului. CNAS trebuie să se implice în dezvoltarea tehnologiei, în achiziționarea acestor device-uri de monitorizare a parametrilor de sănătate, așa încât să scadă costurile și să reducă presiunea pusă pe spitale, dar și pe cei care oferă îngrijire la domiciliu.” – a adăugat Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președinte Comisia de Sănătate, Senatul Romaniei
„Degeaba o țară are granițele sigure, dacă în interiorul ei oamenii nu sunt bine. Este un moment bun să le oferim președinților de consilii județene și primarilor o imagine despre ce pot face. Sunt oameni în satele României care suferă de boli cronice sau afecțiuni acute și care poate nu au văzut niciodată sau în ultimii ani un medic. Se fac eforturi pentru construirea și modernizarea spitalelor din țară, dar uităm de proximitate. Se fac kilometri, zeci de kilometri până la primul spital. Consider că ar trebui servicii medicale la domiciliu cu sisteme de monitorizare de telemedicina. Vă rog să puneți pe hârtie concluziile întâlnirii de astăzi, să facem un text de lege care să poarte numele fundației. Haideți să facem împreună o schimbare și să ne asigurăm că nu am pierdut timpul astăzi, pentru că timpul este cea mai prețioasă comoară a noastră.” – a spus Nicoleta Pauliuc, Senator, Vicepresedinte, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.
Una dintre problemele identificate a fost și lipsa resursei umane, a personalului instruit pentru a oferi îngrijiri medicale de calitate la domiciliu.
„Legislația existentă a făcut primii pași, s-au creat echipe multidisciplinare care să ofere servicii de îngrijire la domiciliu, CNAS decontează, dar există și limitări: fonduri mici, procedură greoaie pentru aprobarea serviciilor, personal insuficient; nu sunt încurajate și nici popularizate aceste servicii. Sunt pacienți care nici nu știu de aceste servicii. Soluția este o campanie de conștientizare a acestor nevoi. Pacienții nu știu ce drepturi au, iar tinerii nu știu să se îndrepte spre aceste profesii.” – a adăugat Monica Anisie, Senator, Președinta Comisiei pentru Învățământ a Senatului.
„Îngrijirea la domiciliu joacă un rol crucial. Prin asta, oamenii beneficiază de rutina singură, care le aduce bucurie. Îngrijirea medicală e flexibilă, poate fi personalizată, are beneficii economice. Familia are astfel ocazia de a-i fi alături constant. Nu vreau să-mi mai fie teamă să îmbătrânesc. Situația actuală din România mă face să mă tem.” – a afirmat Alexandra Dobre, Președinte Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă.
Deşi nu a reuşit sa ajungă decât la finalul întâlnirii, doamna Valeria Herdea, preşedinte CNAS, a promis ca va ţine cont de propunerile Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă în elaborarea noilor norme şi reglementări privind acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu.
Măriuca Ivan, președintele Fundației Crucea Alb-Galbenă, și-a dedicat peste 33 de ani îngrijirii pacienților la diverse niveluri. Cu o echipa de 40 oameni si cu o cazuistică impresionantă – peste 30.000 de pacienți îngrijiți – a reușit să dezvolte un alt mare proiect, în urma cu 8 ani, Primul Centru Pilot de Coordonare a Serviciilor de Îngrijiri Integrate la Domiciliu cu Suport de Teleasistență, Teleurgență și Telemedicină din România.
Numele domniei sale este strâns legat de școala noastră. În 2023, în cadrul evenimentului Premiile „Dr. Mioara Mincu”, doamna Ivan a primit Premiul special pentru întreaga carieră dedicată sănătății. Iată ce ne-a declarat atunci:
„În anul 1990 am fost unul dintre creatorii învățământului postliceal sanitar din România și pe actul de identitate al Școlii „Carol Davila” este și numele meu. Asta mă bucură foarte tare. N-aș fi făcut acest lucru fără acest minunat OM care este doamna doctor Mioara Mincu, căreia îi spun: „mi-e dor de tine, Doamna nursing-ului românesc!”. Am iubit acest om cu toată ființa mea, așa cum ea a știut să iubească oamenii. Sunt extrem de mulți oameni care au iubit-o. Este cea care ne-a dat primele manuale. Este cea care ne-a încurajat să mergem mai departe. Iubiți și zâmbiți oamenilor. Și dăruiți, pentru că atât cât dăruiți, atât primiți. Să știți că totul vine înapoi și o să vină și la voi. Vă iubesc și vă doresc să fiți mai buni!”
Măriuca Ivan a tras un semnal de alarmă în cadrul evenimentului de la Palatul Parlamentului, dar a venit și cu o soluție pentru sistemul medical din România.
„Pentru că medicina de familie este mai mult administrativă, îngrijirea la domiciliu devine esențială. Noi oferim un model de bune practici și suntem deschiși să îl arătăm tuturor celor interesați. De aceea, acest sistem trebuie dezvoltat la nivel național, asumat de Statul Român și nu doar de entități private. În plus, am propus și Ministerului Sănătății și CNAS dezvoltarea Registrului Unic de Îngrijiri la Domiciliu. Totul ar fi transparent, am cunoaște furnizorii de servicii, am ști unde se duc banii și cine sunt beneficiarii. Astfel, se pot gestiona mai bine fondurile.” – a conchis Măriuca Ivan, președintele Fundației Crucea Alb-Galbenă.
În cadrul evenimentul au mai luat cuvântul și Dr. Cristina Berteanu – Director Memorial România, Prof. Dr. Gabriel Prada – Președinte Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, Adrian Bulgaru – Director Institutul Român pentru Drepturile Omului, Lorena Stoian – Prim Vicepreședinte Patronatul European al Femeilor de Afaceri, dr. Adina Alberts – Președinte Patronatul Antreprenorilor din Domeniul Medical, Martin Sonke – Teleasistența Grup – Butonul Roșu, Prof. dr. Cătălina Tudose, alături de participanți din cadrul fundațiilor finanțatoare, școlilor, universităților ONG-urilor, administrațiilor locale și reprezentaților pacienților.
Scopul evenimentului a fost de a aduna feedback de la toți actorii implicați, inclusiv autorități, profesioniști din domeniul medical și pacienți, pentru a elabora o propunere cuprinzătoare de modernizare a sistemului de îngrijiri la domiciliu. Această propunere va fi ulterior înaintată autorităților competente spre analiză și implementare.
În cadrul dezbaterii, Fundația Crucea Alb-Galbenă a lansat campania de donație „Eroii din umbră” pentru îngrijirea la domiciliu a bătrânilor singuri. Prin trimiterea unui SMS cu textul „DEMNITATE” la numărul 8845, puteți dona 2 euro lunar pentru a sprijini bătrânii care au nevoie de îngrijiri la domiciliu.
surse: www.cag.ro/comunicate-de-presa/;
prof. Raluca Brad