Charles Darwin s-a născut în localitatea Shrewsbury, Anglia pe 12 februarie 1809. Tatăl său, Robert, era un medic din înalta societate, iar mama sa, Sussannah, era fiica lui Josiah Wedgwood, fondatorul celei mai cunoscute fabrici de porțelan din Anglia. Bunicul lui Charles, Erasmus Darwin, medic și filosof, este cunoscut pentru teoriile referitoare la moștenirea și diferențierea speciilor; într-un fel, ele au anticipat descoperirile nepotului.
Un factor important în documentarea pentru principalele sale lucrări l-a reprezentat expediția științifică, la bordul navei Beagle, voiaj în decursul căruia avea să înceapă formularea teoriei evoluționiste. În expediție, Darwin a participat ca botanist, în care a investighat științific zona de coastă a Americii de Sud, mai exact: Țara de Foc, Chile, Peru și Insulele Galapagos.
Călătoria a durat aproape cinci ani, perioadă în care Darwin a efectuat o multitudine de studii și investigații geologice și naturaliste. El și-a notat minuțios toate observațiile și speculațiile teoretice corespunzătoare. Cercetarea științifică amănunțită pe care a efectuat-o asupra speciilor de animale și a fosilelor a constituit punctul de reper în scrierea unor cărți, precum „Originea speciilor” sau „Originea omului”.
Darwin ar fi ocupat cu siguranță un loc de frunte în elita oamenilor de știință din toate timpurile, chiar și fără publicarea lucrării sale de căpătâi ”Originea speciilor”. Un număr de 26 de lucrări, exceptând pe cea mai cunoscută dintre ele, formează un repertoriu impresionant pentru Darwin care – descoperea secretul formării atolilor, demonstra fototropismul (modul în care lumina influențează creșterea plantelor), lansa primele teorii cu privire la extincția Megafaunei și a mișcării continentelor, ca să nu mai pomenim de uriașa sa contribuție la analiza și descriera florei și faunei din emisfera sudică.
Principalele teme prinse în Teoria Evoluționistă sunt:
- Speciile se transformă treptat unele în altele prin interacțiunea următorilor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulația, lupta pentru existență și selecția naturală.
- Variabilitatea individuală oferă material pentru acțiunea selecției. Variabilitatea este rezultatul corelației dintre organism și mediu, dintre modificările condițiilor de mediu și acțiunea factorilor interni specifici organismului.
- Ereditatea fixează variațiile și face posibilă acumularea lor în cursul generațiilor. Darwin admite inconsecvent ereditatea caracterelor dobândite.
- Suprapopulația este creșterea excesivă a numărului de indivizi ai unei specii în raport cu mijloacele de trai.
- Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate (interspecifică) sau dintre indivizii aceleiași specii (intraspecifică) duce la supraviețuirea celor mai apți care se reproduc preferențial.
- Selecția naturală acționează totodată și prin mijlocirea factorilor abiotici și prin mijlocirea factorilor biotici. Selecția duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate și la accentuarea în curs de generații a caracterelor adaptative; selecția orientează variațiile neorientate.
Charles Darwin a dovedit că numai trăsăturile ereditare decid asupra schimbărilor speciilor și că cele mai puternice gene sunt transmise urmașilor. Darwin a argumentat această teză prin faptul că lupta pentru supraviețuire are loc nu numai între specii, dar și în interiorul acestora, iar acest lucru asigură transmiterea către urmași a celor mai bune trăsături. Acest fenomen a fost intitulat „the survival of the fittest”, adică „supraviețuirea celui mai bun” . Totuși, lipsa anumitor noțiuni de genetică din zilele noastre, precum „cromozom”, legile lui Gregor Mendel și teoria ereditară a lui Morgan, l-au împiedicat pe Darwin să explice toate aspectele teoriei sale. Sursa: Wikipedia.org, Descopera.ro
