În așteptarea rezultatelor de la examenul de Bacalaureat, foarte mulți absolvenți de liceu s-au prezentat la școala noastră pentru susținerea interviului vocațional. Unii dintre aceștia au împărțit cu noi bucuria reușitei lor la examenul de maturitate, care a fost dublată de admiterea la şcoala noastră.

 

Alsheikh Youssef Muna (Liceul Teoretic „Marin Preda” – Turnu Măgurele, jud. Teleorman): „M-am documentat în legătură cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” și am constatat că profilul și rezultatele acestei școli corespund pe deplin aspirațiilor mele profesionale. M-a ajutat să mă decid în alegerea mea și o bună prietenă, care a absolvit în urmă cu mai mulți ani această școală. Urmăresc să-mi dezvolt pe termen lung competențele profesionale de asistent medical generalist deoarece consider că această profesie mă va ajuta să fiu mai aproape de oameni și să pot să-i ajut la rândul meu pe cei aflați în suferință. Încă din timpul liceului am încercat să-i ajut pe cei din jur implicându-mă în activități de voluntariat care vizau în special copiii proveniți din familii defavorizate.”

 

Goagea Alexandra Beatrice (Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, București): „Sunt o persoană ambițioasă și perseverentă. Doresc să devin asistent medical și vreau să aflu cât mai multe informații despre cum funcționează corpul uman, despre ceea ce ne afectează sănătatea.

Alegerea acestei profesii nu este o întâmplare. Din copilărie, am cutreierat holurile spitalelor și am văzut asistentele medicale care făceau tot posibilul să le fie bine pacienților.

Îmi place faptul că în această profesie fiecare zi îți oferă ceva diferit.”

 

Dragomir Laura Mădălina (Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” Râmnicu Sărat, jud. Buzău): „Am ales să urmez cursurile acestei școli, calificarea asistent medical de balneofiziokinetoterapie, deoarece îmi doresc să ajut oamenii să se recupereze fizic în urma unui accident sau a unei boli. Sunt o persoană răbdătoare, calmă și gata să ascult pacientul, să-i înțeleg suferința. Am ales Școala Postliceală „Carol Davila” deoarece am văzut pe site-ul acesteia numeroasele activități desfășurate de elevi și îmi doresc să particip și eu pe perioada anilor de studiu.”

 

Alege Școala Postliceală „Carol Davila, cu sau fără Bacalaureat!

 

De peste 27 de ani,  Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este recunoscută pentru valoarea sa educaţională.

Câteva motive pentru a alege Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”:

 

ü Reduceri de taxe şcolare

ü  Burse de performanţă oferite de partenerii educaţionali din sistemul sanitar privat

ü  Burse de excelenţă “Dr. Mioara Mincu”

ü  Burse de pregătire profesională accesate prin Modulul European de Nursing

ü  Consiliere pentru angajare şi locuri de muncă , în ţară şi în Europa, imediat după finalizarea studiilor, prin intermediul parteneriatelor derulate

 

ü  Calitatea actului educaţional recunoscută prin acreditarea celor 3 calificări profesionale

ü  Competenţa cadrelor didactice care activează atât în cadrul şcolii, cât şi în unităţi sanitare

ü  Participarea la stagii clinice în străinătate în cadrul Modulului European de Nursing şi proiectelor Erasmus +

 

 

La Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” admiterea se face în baza unui interviu vocaţional, iar Bacalaureatul nu este necesar la înscriere.

Interviul vocaţional se bazează pe următoarele criterii (pentru toate calificările):

– aptitudini specifice calificării profesionale pentru care optează;

– originalitatea, inovaţia, creativitatea, coerenţa exprimării;

–  motivaţia de a urma profesia de asistent medical;

– disponibilitatea de a studia şi de a se implica în activităţile propuse de către Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”;

– motivaţia alegerii Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”;

– interesul pentru domeniul sănătăţii şi abilităţile de comunicare, de relaţionare cu persoana aflată în suferinţă;

– echilibrul emoţional şi gestionarea emoţiilor;

– capacitatea de a înţelege contextul profesional al următorilor trei ani de studiu;

– comunicare verbală şi nonverbală, adecvată situaţiei de interviu;

–  comportament adecvat în situaţii dificile.

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 433

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes