Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, cea mai mare școală particulară postliceală sanitară din România, în parteneriat cu Universitatea Francisco de Vitoria Madrid (Spania) a organizat, în perioada 04 – 05.04.2017, un Curs MasterClass – „Îngrijirea Pacientului cu Colostomă”. Cursul s-a adresat unui număr de 40 de elevi de anul II și III de studiu și profesorilor de nursing, calificarea asistent medical generalist și a vizat îngrijirea stomei, manipularea materialelor pe parcursul procedurii și complicațiile apărute la pacientul stomizat.
Scopul cursului a avut în vedere descoperirea complexității îngrijirii persoanelor stomizate, care necesită o pregătire specială și stabilirea unui limbaj comun de îngrijire în context european.
Cursul a fost susținut de profesori de la Universitatea Francisco de Vitoria Madrid care au oferit certificate de absolvire participanților.
Partenerii noștri din Spania ne-au oferit mai multe informații despre curs:
{youtube}ybA1tK3VIPY{/youtube}
Ana Pérez Martín: „Bună ziua! Sunt, așa cum a spus și Alina, directoarea Facultății de Științe Medicale – secția Nursing ( Facultad de Ciencias de la Salud – Grado en Enfermería ), care pregătește viitori asistenți medicali, din cadrul Universității Francisco de Vitoria. Sunt fericită să mă aflu aici pentru a vă împărtăși din cunoștințele noastre, putând astfel să avem aceeași viziune asupra profesiei de asistent medical.
Ne place foarte mult ceea ce facem și ne străduim să educăm studentul din perspectivă umană. În acest fel, studenții vor privi pacientul ca pe o ființă bio-psiho-socială și vor avea în vedere toate nevoile sale. De asemenea, ne preocupă formarea studenților noștri în așa fel încât să se poată adapta oricărui stil de lucru din Uniunea Europeană și oricărei unități medicale. Din acest motiv, ne dorim să colaborăm și să stabilim legături cu alte școli de specialitate. În lumea sanitară, avem cu toții aceeași vocație și mergem în aceeași direcție: bunăstarea pacientului.”
{youtube}Inuti6U7VpU{/youtube}
Ana Pérez Martín: „Împreună cu noi este și Juan Antonio Sarrion, unul dintre profesorii Universității care predă, printre alte materii, și „Enfermería Comunitaria” ( Educație Socio-Sanitară ). Îi dau cuvântul pentru a vă povesti mai multe.”
Juan Antonio Sarrion: „Mă numesc Juan Antonio Sarrion, sunt unul dintre profesorii Universității Francisco de Vitoria. Materiile pe care eu le predau sunt „Educația Socio-Sanitară” și „Bazele Asistenței Medicale”.
În timpul acestui curs, vă vom vorbi despre cum să abordăm din punct de vedere integral pacientul cu colostomă, nu doar din punct de vedere biologic. Folosind planurile de îngrijire, vom ierarhiza problemele sale de dependență, ținând cont și de cele psiho-sociale și spirituale. Uneori uităm să vedem pacientul ca pe o ființă completă, ignorând partea sa emoțională.
Despre partea biologică, adică îngrijirea pacientului cu colostomă pre și postoperator vă va vorbi Gema Casado.”
Gema Casado: „Bună ziua, numele meu este Gema Casado, sunt asistentă medicală specializată pe stomaterapie și reprezentant al laboratorului farmaceutic Coloplast. Obiectivul Masterclass-ului de astăzi este stabilirea bazelor teoretice ale îngrijirii pacientului cu colostomă, identificarea patologiei și îngrijirile specifice stomei. De asemenea, considerăm că este foarte important să avem aceleași criterii profesionale în ceea ce privește îngrijirea pacienților cu stome și complicațiile acestora.
Așa cum am spus, în timpul cursului, vom vorbi despre anatomia și fiziologia umană, despre îngrijirea stomelor pre, intra și postoperator, despre posibilele complicații ale intervențiilor de acest tip. La finalul cursului, vom realiza un atelier practic, luând ca exemplu doi pacienți stomizați, cu complicații, pe care elevii vor încerca să îi ajute.”
Parteneriatul cu Universitatea Francisco de Vitoria Madrid (Spania) este o oportunitate de a cunoaște modalitățile de îngrijire a stomelor la nivel de învățământ sanitar universitar (în vederea observării similarităților și a unor eventuale diferențe). De asemenea, oferă ocazia observării și analizării metodelor de predare-învățare-evaluare în sistemul universitar și în contextul integrării în didactica europeană a curriculumului studiat în şcoala noastră.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este cea mai mare instituție de învățământ preuniversitar sanitar particular din România care pregătește, încă din anul 1990, asistenți medicali. Școala oferă trei calificări, acreditate: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie și Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare. Certificatul de absolvire oferit este eligibil internațional, putând beneficia astfel de recunoaștere internațională și participare în proiecte europene pe toată durata studiilor, precum și multe alte beneficii asociate calității educației în domeniul sanitar.
Programele internaționale, cei mai buni profesori, activitățile extrașcolare, practica în cele mai bune clinici și spitale, precum și multiplele activități de voluntariat fac din absolvenții Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” cei mai buni asistenți medicali. Mai multe detalii găsiți la:
https://scoalacdavila.ro/admitere
Prin toate activitățile și oportunitățile pe care Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” le oferă elevilor, duce mai departe visul despre „Educația pentru Sănătate” al doamnei doctor Mioara Mincu, fondatoarea școlii noastre.
prof. Raluca Brad