Elevii Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” s-au familiarizat cu activitatea unui asistent medical şi au avut posibilitatea să afle mai multe informaţii despre această profesie. Astfel, la sala de demonstraţii, prof. Cristina Costache împreună cu elevul Vlad Năstase (clasa 3 C – AMG), au prezentat diferite tehnici de acordare a primului ajutor, dar şi alte tehnici medicale. Elevii liceeni au participat cu interes şi entuziasm la aceste demonstraţii, executând şi ei unele dintre aceste manevre.
În contextul în care statisticile arată că mii de români își pierd viața în fiecare an pentru că nu primesc primul ajutor la timp, instruirea elevilor în acordarea primului ajutor este deosebit de importantă, impactul acestei activităţi răsfrângându-se la nivelul întregii comunităţi. O intervenţie corectă şi rapidă poate salva vieţi sau poate avea o contribuţie semnificativă asupra reducerii impactului accidentelor.
prof. Cristina Costache