Emma Hitt, PhD
Veronika Fedirko, PhD, Agenţia de cercetare a cancerului, Lyon, Franţa şi colegii raportează rezultatele studiilor efectuate în publicaţia Analele Oncologiei.
Conform acestor cercetări, câteva studii au arătat o corelaţie între consumul de alcool şi riscul de apariţie a cancerului colorectal. Oricum, o cuantificare exactă a asocierii dintre consumul slab şi/sau moderat de alcool şi o identificare a unui posibil prag al efectului consumului de alcool, rămane încă o necunoscută care trebuie elucidată. În plus sunt necesare informaţii cu privire la sex, zona intestinală afectată şi regiunea geografică de habitat a subiectului.
Studiul de faţă include un grup de 27 de subiecţi şi un grup de control de 34 de subiecţi care au raportat consum de alcool pe 3 categorii.
Consumul moderat de alcool a fost corelat cu o creştere de 21 % cancer colorectal (un risc de 1,21). Consumul exagerat de alcool a fost asociat cu creşterea riscului de apariţie a cancerului colorectal cu 52 %.
Comparând efectele consumului de alcool între nebăutori sau consumatori ocazionali de alcool, bărbaţii care consumă cantităţi moderate de alcool prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire decât femeile care consumă aceeaşi cantitate de alcool.
În plus, asiaticii sunt mai expuşi riscurilor decât alte etnii. Cercetătorii explică această particularitate ca o consecinţă a slabei metabolizări a enzimei aldehiddehidrogenaza, prezentă la asiatici.
În general, analiza dozei de risc a găsit o statistică semnificativă de 7% a creşterii riscului de cancer colorectal pentru consumul de 10 g alcool / zi, în care sunt incluşi chiar consumatorii de cantităţi foarte mici. Concluzia arată că, o băutură alcoolică echivalează cu 12 g ethanol.
Rezultatele din această analiză denotă implicaţiile majore în sănătatea populaţiei a consumului de alcool, arătând aria extinsă de consum în rândul populaţiei feminine, dar mai ales masculine şi crescuta incidenţă a cancerului colorectal pretutindeni, dar mai ales în ţările dezvoltate.
Un anumit mecanism care să explice asocierea între consumul de alcool şi cancerul colorectal nu a putut fi stabilit cu certitudine de către cercetători. În plus, ei nu au examinat dacă corelaţia dintre consumul de alcool şi alţi factori precum aportul de acid folic, fumatul sau alţi potenţiali factori de risc nu pot cauza modificări pentru că investigaţiile în acest studiu au fost insuficiente.
Aceste studii au fost susţinute de Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului, Asociaţia Italiană pentru Cercetarea Cancerului şi Fundaţia Italiană pentru Cercetarea Cancerului.
Ann Oncol. 2011;22:1958-1972.
2011, 18 Septembrie
Sursa Medscape
Traducere Prof. Maria Parlog