O echipă numeroasă a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” a participat la prima conferință SuperTeach din acest an școlar, organizată la Palatul Parlamentului.
Peste 500 de profesori din București, Focșani, Brașov, Reșița, Constanța, Vaslui, Craiova, Iași, Suceava și alte regiuni ale țării au participat sâmbătă, 10 decembrie 2022, la eveniment.
Tema abordată prin mentalitatea deschisă în educație a fost „Cultura organizațională”, ca parte din activitatea fiecărui dascăl.
Imaginați-vă un puzzle uriaș pe care îl putem asambla doar împreuna. Zeci sau sute de piese care, dispersate, nu înseamnă nimic decât un mare haos, un amestec de forme care nu au niciun sens. Dar combinate, sutele de piese capătă un înțeles și un scop. Vorbim despre un joc pe care îl știm cu toții și care ne arată că prin răbdare, implicare și exercițiu putem ajunge de la sute de piese dezbinate la un întreg cu sens, împreună.
Ce este cultura organizațională dacă nu un puzzle în care fiecare dintre noi își are forma și rolul său? Suntem diferiți din multe puncte de vedere, dar, dacă ajungem să ne „asamblăm” și să ne completăm cât mai bine atunci vom reuși să funcționăm cu toții ca familie, școală, societate, țară mai bine și cu mai mult sens.
Când spunem cultura organizațională în școală ne gândim în mare parte la amprenta pe care conducerea instituției o are asupra personalului, a elevilor, a funcționării școlii. Dar oare nu înseamnă asta că vedem doar cutia puzzle-ului? Este adevărat că imaginea de ansamblu este extrem de importantă pentru că ne arată calea, forma finală la care trebuie să ajungem, însă fiecare dintre noi (cu valorile, credințele, talentul și comportamentul fiecăruia) este parte vitală a culturii organizaționale.
Modul în care profesorii colaborează între ei, se susțin și sunt orientați către dezvoltarea personală are un impact covârșitor asupra relațiilor dintre elevi și a rezultatelor lor academice.” – precizează asociația într-un comunicat de presă, însă „multe dintre școlile românești sunt bazate pe o cultură organizațională balcanizată, a competiției între profesori, a lipsei de colaborare și a divizării”.
„Suntem aici pentru că ne pasă, pentru că vrem să evoluăm, pentru că avem dragoste pentru copiii de la clasă și pentru că schimbarea pe care o dorim în educație începe cu noi înșine”, a spus Dragoș Anastasiu, co-fondator SuperTeach și antreprenor român, prezentator al evenimentului.
Calitatea educației este direct influențată de cultura organizațională din fiecare școală, cultură la care contribuie atât profesorii, cât și elevii, părinții și personalul administrativ, se arată în comunicatul SuperTeach.
„Potrivit studiilor, cultura organizațională a școlii determină 90% din rezultatele obținute de profesori și elevi, având la bază, practic, relațiile dintre oameni.”, a spus Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach.
„Aveți cea mai importantă meserie din lume, iar menirea voastră nu este aceea de a transmite informații unor mase de elevi, ci de a le oferi dragoste. De multe ori, din cauza unei culturi organizaționale care stimulează frica în școală – teama de a nu greși, de a nu fi judecați – uitați de dragoste. Dar voi știți bine că dacă elevii simt dragoste, adică se simt văzuți și susținuți de profesori, atunci își vor atinge potențialul maxim și vor deveni adulți implicați în viitorul României.” – a fost mesajul de întâmpinare al dascălilor prezenți sâmbătă la Palatul Parlamentului rostit de Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach.
Cultura organizațională balcanizată sau toxică versus cultura colaborativă
Potrivit unui sondaj realizat în timpul conferinței, peste 37% dintre profesorii participanți la eveniment au identificat în școala lor o cultură organizațională balcanizată, respectiv bazată pe colaborare doar în grupuri (găști), pe competiție între profesori, o școală divizată în ceea ce privește relațiile dintre profesori, elevi și părinți cu impact negativ asupra dezvoltării armonioase a elevilor. De asemenea, mai mult de 18% din profesorii prezenți la Conferința SuperTeach au apreciat că școala din care fac parte are o cultură toxică (cu profesori sarcastici care nu țin cont de nevoile copiilor, dascăli neimplicați, care nu comunică între ei, având ca efect elevi care merg la școală cu gândul la următorului weekend sau vacanță). Peste 16% dintre profesori au identificat în școala lor o cultură organizațională slab colaborativă, același procent fiind și al dascălilor care se mândresc cu o cultură colaborativă în școala lor, o cultură în care profesorii lucrează împreună, sunt curioși și dornici să învețe tot timpul, inclusiv de la elevi, iar copiii se simt apreciați, văzuți și implicați.
Ce stă la baza unei unei culturi organizaționale? „Mentalitatea, adică modul în care îi vedem pe cei din jurul nostru”, a explicat Cristina Gheorghe, subliniind că „o cultură colaborativă cu mentalitate deschisă este cea intențională, nu se întâmplă de la sine, ci cineva mișcă lucrurile într-o direcție.”
Adrian Timofte, facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație și director de școală, le-a oferit dascălilor un exemplu concret prin care a reușit să creeze în școala sa o cultură colaborativă: „Soluțiile au venit în mare parte de la elevi. Am decis să merg în fiecare clasă și să îi întreb pe copii ce provocări, obiective și nevoi au și ce ar putea să facă profesorii mai bine pentru a-i ajuta. Am aflat că elevii își doresc dascăli care să colaboreze între ei, dar și cu elevii, să participe la acțivități școlare și extra-școlare împreună, să se coordoneze între ei atunci când le dau teme sau teste elevilor, să fie mai veseli, profesori care se cunosc mai bine între ei și care să nu concureze unii cu ceilalți.” „Copiii simt că atunci când există o colaborare bună între profesori există o colaborare bună și între elevi”, a mai spus Adrian Timofte.
Andreea Răvaș, profesor pentru învățământul primar și facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație, a vorbit pe scena conferinței despre colaborarea dintre profesori și impactul pe care l-a avut absolvirea Programului de Mentalitate Deschisă în Educație asupra sa, în urmă cu 5 ani: „Știm noi să învățăm copiii să colaboreze? Dincolo de proiectele în echipă, cea mai mare influență asupra lor o are, de fapt, ceea ce văd. Dacă noi, dascălii, colaborăm cu ei, cu colegii și cu părinții, atunci vor colabora și ei între ei”. Profesoara le-a oferit dascălilor din sală și un sfat, în spiritul mentalității deschise: „Înainte de a lua o decizie, întrebați-vă: cine va fi afectat de această decizie? Nu există acțiune a noastră fără un impact asupra cuiva.”
Elevii simt toate energiile dintre profesori și felul în care ei interacționează
„Atunci când doi profesori colaborează, toate energiile și emoțiile se transmit și elevilor, așa cum profesorii încearcă să colaboreze, așa vor colabora și elevii, iar acest lucru se simte și se vede la noi în școală de când am început proiectul de schimbare de mentalitate”, a povestit Iulia Niculae, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Dan Barbilian” din Constanța, prima școală inclusă în programul „Școala SuperTeach”. La rândul său, Marilena Niculae, mama Iuliei, susține că cea mai importantă schimbare pe care a observat-o în rândul profesorilor de când școala a fost implicată în programul de schimbare de mentalitate este faptul că „totul este făcut raportat la nevoile copiilor, ei sunt întrebați primii despre ce își doresc și cum văd lucrurile”.
În ceea ce privește relația profesori-părinți-elevi, Elena Manolache, Președintele Clubului Părinților din cadrul Școlii Varlaam, le-a cerut profesorilor un „manual”: „Părinții vor să lucreze alături de școală, dar uneori nu știu cum, așa că avem nevoie să ne ghidați, să ne spuneți ce este nevoie să facem.”
„Cum facem ca mentalitatea noastră să fie mai deschisă? Primul pas este să vă puneți întrebări. Când vine vorba de a te deschide înspre exterior, unul dintre cele mai importante lucruri legate de a fi deschis înspre exterior este să-mi pun în discuție propria implicare în problemele pe care le am.”, a spus în mesajul transmis profesorilor din România Sam Whitney, Global Business Development Director al Institutului Arbinger, organizație lider mondial în schimbarea de mentalitate.
Suferim de cultura neîncrederii și a fricii de a colabora
Daniel David, Rectorul Universității Babes-Bolyai din Cluj Napoca, le-a vorbit participanților la Conferința SuperTeach despre cele două valori cardinale ale UBB: tradiția și excelența. „Ca să nu existe doar forme fără fond, am și definit aceste valori, ce înseamnă ele: prin excelență, înțelegem că ești cel mai bun sau îți dorești mereu să fii cel mai bun, nu înseamnă că mereu poți fi, dar trebuie să ai această tendință de a fi cel mai bun, în timp ce tradiția este înțeleasă în contextul european de astăzi, iar UBB este cea mai complexă universitate din Europa, sub aspect multicultural și academic”.
Întrebat care este relația dintre mediul universitar și piața muncii, Daniel David a precizat că „nu ne dorim să producem meseriași care să se integreze bine pe piața muncii, ci cetățeni care să schimbe piața muncii.”
La rândul său, Dragoș Anastasiu, co-fondator SuperTeach a punctat: „Ca antreprenor văd la colegii și angajații mei o mare greutate în a colabora, în a se vedea unii pe ceilalți. Această incapacitate a noastră de a lucra împreună este determinată de cultura lipsei de încredere din societate.”
Profesorii SuperTeach, facilitatori de Mentalitate Deschisă în Educație, Cristina Bărbosu Ene, Florina Zecheru, Ana Gorcea, Denisa Dascălu, Niculina Filat, Andreea Farca, Niculina Găină, Andrada Mazilu, Carmen Matei, Diana Brătucu, Jenica Tanase, Diana Sabău, Claudia Cârstocea, Oana Manta, Claudia Chiru, Ovidiu Bădescu au răspuns zecilor de profesori care au pus pe tapet diverse provocări cu care se confruntă în relația cu elevii, părinții sau colegii de cancelarie, oferindu-le răspunsuri sau soluții în contextul mentalității deschise în educație.
Despre Asociația SuperTeach
SuperTeach a început ca proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar. SuperTeach este astăzi comunitatea profesorilor cu mentalitate deschisă, care și-au propus să descopere și să dezvolte măreția și potențialul din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.
surse: www.sparknews.ro
prof. Raluca Brad