Luni, 27 noiembrie 2017, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a fost prezentă la Conferinţa „Educaţie Privată Preuniversitară – Mai mult decât antreprenoriat”, organizată de PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni din România.

Managerii unităţilor de învățământ particular, din Bucureşti şi din ţară, au avut ocazia să dezbată aspecte privind: separarea unităţilor de învăţământ particulare de persoana juridică fondatoare; ocuparea posturilor didactice – „regândirea titularizării în sistemul privat”; mobilitatea personalului didactic între unităţile de stat şi particulare; armonizarea legislaţiei prevăzută de Codul muncii cu Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 / 2011, actualizată și consolidată cu modificările și completările ulterioare; reducerea numărului de zile de concediu de odihnă pe an; finanţarea de la bugetul de stat şi pentru unităţile autorizate, inclusiv pentru şcolile postliceale autorizate şi acreditate; iniţierea şi funcţionarea parteneriatelor public-private; schimbarea normativelor ISU, astfel încât autorizația la incendiu să fie obligatorie pentru clădiri cu suprafața utilă de peste 175 de mp (în învățământul preșcolar), de 200 de mp – pentru învățământul primar, peste 600 de mp – pentru celelalte niveluri de învățământ preuniversitar.

 

Ne dorim şi sperăm că aspectele abordate ȋn cadrul acestei conferinţe vor ajunge în atenţia Ministerului Educaţiei Naţionale, vor face obiectul reglementărilor din noua Lege a Educaţiei Naţionale.

Mulțumim domnului Cristian Pârvan – preşedinte PIAROM şi doamnei  Adela Hanafi – reprezentant  Departament Educaţie PIAROM,  pentru implicarea în scopul creşterii şi dezvoltarii învățământului privat din România!

Ȋn sistemul de învâţământ din România, unităţile private ocupă un loc considerabil, cu peste 1400 de unităţi preuniversitare particulare, 210 fiind în Bucureşti.

Ȋn cadrul conferinţei, domnul Cristian Pârvan a afirmat: „Dacă vrem să avem învăţământ privat, atunci haideţi să îl reglementăm astfel încât să nu mai avem oprelişti stupide”.

Potrivit domniei sale, învăţământul preunivesitar privat din ţara noastră se confruntă cu o problemă de percepţie publică, acesta fiind considerat un pericol la adresa sistemului educaţional de stat şi un factor de perturbare.    
„Problema pe care o avem vine din faptul că, astăzi, nu ne mai putem mulţumi doar cu ceea ce oferă statul, un sistem educaţional închistat, în care se pune bază pe ceea ce faci în afara orelor petrecute la şcoală, adică ore de  meditaţii, programe de afterschool şi aşa mai departe. Prin acestea, noi am privatizat învăţământul de stat, iar cel privat autentic este discriminat, deşi este important.”

( Sursa: http://www.bursa.ro/cristian-parvan-piarom-un-sfert-dintre-tinerii-intre-24-si-34-de-ani-nu-lucreaza-336144&s=companii_afaceri&articol=336144.html )

 

prof. Aurelia ȘOVA

director Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 274

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes