În ziua de 09 Mai 2014, în sala de conferinţe a Hotelului DoubleTree Hilton, Asociaţia Română de Nursing a susţinut Conferinţa anuală, care are loc în prejma zilei internaţionale a asistenţilor medicali, 12 Mai. Anul acesta, ziua de 09 Mai a avut şi alte semnificaţii: Ziua Independenţei României,  Ziua Europei şi Ziua Victoriei (09 Mai 1945), aşa că evenimentul a căpătat valenţe multiple.
Printre invitaţi, alături de asistenţi medicali din unităţi sanitare, s-au numărat şi reprezentanţi ai unor şcoli de profil din ţară, printre care şcoli de stat din Constanţa, Craiova, Baia Mare, dar şi din sistemul privat, şcoli din Ploieşti, Piteşti, Târgu Jiu, Târgovişte etc.
Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”a fost reprezentată de o echipă formată din dr. Mirela Mihăilă, prof. de nursing Eugenia Olaru, Rodica Muşat şi Maria Parlog împreună cu elevii Issabelle Tomescu, Victoria Marinescu, Ana Maria Abuzătoaie, Carmen Serea, Aurelia Pătruţ. Evenimentul a marcat importanţa nursing-ului în lume şi a celor care-l slujesc. S-a vorbit despre sisteme de sănătate, despre rolul nursing-ului în menţinerea sănătăţii şi despre rolul asistenţilor medicali ca agenţi de schimbare socială.
Dr. Mirela Mihăilă a prezentat lucrarea cu tema „Ce trebuie să ştim despre homeopatie”.
Elevele Issabelle Tomescu şi Victoria Marinescu au susţinut o prezentare intitulată „Experienţă în Cipru”, în care au arătat activităţile desfăşurate de grupa de 20 elevi participantă la proiectul Leonardo, Professional skills development of nursing students, în Paphos – Cipru.
Prof. Maria Parlog a prezentat performanţa obţinută de cei 20 de elevi ai şcolii noastre în cadrul acestui proiect, dar şi experienţa internatională a şcolii noastre, despre European Nursing Module şi despre alte proiecte, precum cele derulate cu Finlanda şi Spania.
„Publicul aflat în sală, mai ales elevii şi studenţii participanţi la Conferinţă au fost impresionaţi de activitatea complexă a Şcolii Postliceale Sanitare “Carol Davila” şi de notorietatea noastră pe plan internaţional”, a afirmat doamna prof. Maria Pârlog.
„Cu ocazia acestei conferinţe am aflat că la Seoul, în republica Korea, în perioada 19-23 iunie 2015 va avea loc Conferința Internațională de Nursing, sub organizarea ICN – Consiliului Internațional al Nurselor şi alConsiliul Reprezentanților Naționali din Korea”,  ne-a spus doamna prof Eugenia Olaru, participantă la eveniment.
Temele ce vor fi dezbătute în cadrul acestei conferinţe internaţionale sunt:
–                      Sisteme de îngrijire
–                      Echitatea, etica și drepturile omului
–                      Promovarea sănătății și prevenirea bolilor
–                      Forța de muncă, locul de muncă și imaginea etc.

 {gallery}2014/conferintaanr2014{/gallery}


Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 233

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes