Luni, 20 mai 2019, echipa Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” formată din prof. Cristina Costache şi prof. Anca Mihai, împreună cu elevii voluntari: Evelina Zarafu (I C AMG), Elena Peţu-Decu (II C AMG), Mariana Manafu (Paraschiv) şi Cristian Mihăescu ( III B AMG), a revenit la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Brăneşti, cu prezentarea ofertei educaţionale a şcolii şi Concursul„Voluntar pentru viaţă”.
Rezultatele obţinute la concurs, impactul pozitiv şi constructiv al temelor de educaţie pentru sănătate şi de acordare a primului ajutor, au avut un real impact asupra elevilor liceeni prezenţi.
Au fost acordate premiile I, II şi III însoţite de diplome, genţi, ceasuri, rechizite (caiete şi pixuri) personalizate.
Elena Peţu-Decu, elevă a şcolii noastre, a fost primită cu bucurie de profesorii şi elevii liceeni, fiind absolventa Liceului Teoretic „Traian Lalescu” – Brăneşti.
prof. Cristina Costache