O echipă de elevi a Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” a participat sâmbătă, 21 mai 2016, la Concursul Interjudețean „Dr. Mioara Mincu” organizat de Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Slatina. Elevii participanți, selectați dintre premianții Concursului de Nursing „Totul pentru sănătate” desfășurat în şcoala noastră pe 12 mai, Ziua Internațională a Asistentului Medical, au concurat cu colegii lor din alte județe pentru a-şi demonstra pregătirea profesională.
Concursul „Dr. Mioara Mincu” de la Slatina a oferit posibilitatea viitorilor asistenți medicali să prezinte lucrări de specialitate, dar, mai ales, să-şi arate abilitățile practice în sala de demonstrații.
Călcând pe urmele doamnei dr. Mioara Mincu, concurenții noştri au acceptat provocarea cu încredere şi au demonstrat că sunt bine pregătiți în concurs. Astfel echipa de elevi, însoțită de prof. Gina Tulache şi de prof. Violeta Zlota, s-a întors cu premii care le demonstrează pasiunea cu care se pregătesc zi de zi:
– Premiul I, secțiunea prezentare lucrări, eleva Mihaela Alexandra Lebe, anul IM, cu lucrarea „Injecția intramusculară”, coordonator – prof. Angela Daniela Nicolae;
– Premiul II, secțiunea prezentare lucrări, eleva Dana Balcan, anul IIA, cu lucrarea „Îngrijirea bolnavului cu hepatită cronică”, coordonator – prof. Maria Pop;
– Premiul III, secțiunea probă practică, elevul Frank Richard Fossi Piam, anul IE, pregătit de prof. Anca Mihai;
– Premiul III, secțiunea probă practică, eleva Mădălina Mihart, anul IIF, pregătită de prof. Violeta Zlota.
Felicitări, dragi elevi, suntem mândri de voi!