Concursul ANATOMIA 3 D, aflat la a treia ediție, se bucură de un interes din ce în ce mai mare din partea elevilor. În fiecare an, a crescut numărul de proiecte înscrise în concurs, a crescut calitatea acestora și utilitatea lor, fiind din ce în ce mai greu de departajat premianții. Încă de la prima ediție, am fost surpinși de imaginația, ingeniozitatea și îndemânarea elevilor noștri. În plus, față de anul trecut, anul acesta au fost reprezentate și modele funcționale – cum ar fi Pârghia de ordinul III, Inima și circulația sangvină, Sistemul respirator. Ne-a bucurat prezența elevilor din anul II, care au participat și anul trecut, și datorită experienței acumulate au vrut să se autodepășească.
Scopul acestui concurs este stimularea imaginației și creativității elevilor pasionați de anatomie și dezvoltarea interesului pentru studiul aprofundat. Este foarte interesant modul în care elevii concep aceste modele pornind la partea teoretică predata la clasă, de la imaginile din atlase sau din diferitele surse de informare. De asemenea, ei își dezvoltă astfel spiritul de echipă și învață să delege sarcini de lucru și să-și îndeplinească fiecare îndatoririle în echipa proprie. Fiecare participant cunoște pe lângă structura modelului realizat și modul lui de funcționare. Elevii au folosit o gamă foarte variată de materiale: gips, lut, polistiren, plastic, ipsos, polistiren, plastelină etc. Au respectat culorile convenționale și proporțiile anatomice. Elevii au avut la dispoziție o luna să realizeze aceste proiecte, unele din ele necesitând timp îndelungat de la început până la finalizare.
Câștigul lor este înțelegerea din mai multe perspective a unor noțiuni studiate mai mult teoretic, stabilirea unor relații cu elevii de la alte clase, acomodarea cu prezentarea unui proiect în public, dezvoltându-și astfel exprimarea verbală utilizând terminologia specifică și, nu în ultimul rând, creșterea competitivității, a interesului pentru autodepășire, autoevaluare, dezvoltare.
Câștigul nostru ca profesori organizatori este obținerea unor materiale didactice, care vor fi folosite în predarea anatomiei în anii următori, evidențierea unor elevi competitivi, implicați în activitățile extrașcolare, interesați de acțiuni de voluntariat, de activități suplimentare, care în cariera profesională vor continua cu dezvoltarea acestor calități descoperite pe calea acestor concursuri organizate în timpul școlii.
Câștigătorii de anul acesta sunt:
PREMIUL | NUME ELEV | CLASA | PROIECTUL | PROF. COORDONATOR | TOTAL PUNCTAJ |
I |
BUCUR GINA POȘA LAURA |
1 F | SIST. REPRODUCĂTOR FEMININ | OPREA NICOLETA | 481 |
II | SERAFIM PANE MAGDALENA | 1 J | LARINGELE | PETRESCU EUGENIA | 480 |
III | ȚîRCOMNICU MARIA | 1 D | ANATOMIA UTERULUI, FECUNDAȚIA ȘI NIDAȚIA | ENACHE IOANA | 476 |
MENȚIUNIE I |
CRAIU NICOLETA BORDEI RAISA |
1 E | NEURONUL | BALDOVINESCU MARIA | 456 |
MENȚIUNE II | FOANĂ ANDREEA | 1 E | OASELE MÂINII | BALDOVINESCU MARIA | 455 |
MENȚIUNE III |
ENACHE DRAGOMIR ANDREEA IONIȚĂ AVRAM ROXANA |
1 J | URECHEA | PETRESCU EUGENIA | 446 |
Felicitări tuturor coordonatorilor și elevilor participanți! Vă așteptăm la ediția a IV-a!
Prof. Nicoleta Oprea
Prof. Maria Baldovinescu