Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează vineri, 12 mai 2017, cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical, cea de a III-a ediţie a Simpozionului de Comunicări Științifice „Dr. Mioara Mincu”, cu tema „Tradițional și modern în medicină și farmacie”.

 

Evenimentul este destinat  specialiştilor din domeniile educaţiei şi sănătăţii (cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, farmaciști, medici, asistenţi medicali, psihologi, moașe, kinetoterapeuți etc.) din țară, dar și din străinătate.

 

Organizarea simpozionului are ca scop cinstirea memoriei fondatoarei primei şcoli postliceale sanitare particulare din România după 1990, Doamna Dr. Mioara Mincu, și continuarea ţelului domniei sale, acela de a dezvolta şi profesionaliza Educaţia pentru Sănătate. Prin organizarea acestei manifestări, ne propunem să creăm cadrul potrivit pentru schimbul de idei, informaţii şi concepte în domeniul abordat, pentru dezvoltarea de noi colaborări care să conducă la creşterea profesionalismului. De asemenea, dorim să creăm o tradiţie prin desfăşurarea  anuală a evenimentului.

 

Cele trei secţiuni ale simpozionului sunt dedicate lucrărilor științifice din domeniul farmaciei, medicinei și științelor conexe (biologie, psihologie, fizică, chimie, matematică). Participanții din domeniul medical se bucură de acordarea de credite profesionale prin parteneriatele tradiționale cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din București și Colegiul Farmaciștilor din România.

 

Evenimentul este organizat de Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Casa Corpului Didactic şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România și companii particulare de top din cadrul sistemului de sănătate din România.

 

Cartea pe care o publicăm în urma fiecărei ediţii a  simpozionului reuneşte toate lucrările participante. Sunt invitaţi care au onorat cu prezenţa ambele ediţii ale simpozionului şi care încurajează acest demers al şcolii, susţinându-ne în efortul de a fi recomandaţi de tradiţie.

 

Prin organizarea anuală a simpozionului dorim să creăm o tradiţie  prin care să cinstim memoria Doamnei Dr. Mioara Mincu şi să continuăm atât visul, cât şi munca domniei sale, sub coordonarea domnului director general, Prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, toate strânse sub deviza „Educaţie pentru Sănătate”.

Lucrările partenerilor şcolii din afara țării reflectă o preocupare intensă de acţiune înspre deschiderea comunicării şi schimburilor cu şcoli de renume din Europa.

„Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este o instituție de învățământ europeană în deplinătatea cuvântului.

Fondatoarea școlii, Doamna Dr. Mioara Mincu, a înființat încă din  anul 1995 un laborator de integrare europeană, unde elevii au colaborat cu mari personalități din România și Europa, pentru a defini și contribui la spiritul european din perspectiva românească. Într-o perioadă în care foarte puține instituții ale statului român, dar și din alte țări europene nu vedeau această necesitate, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” deschidea drumuri, genera idei în  vederea dezvoltării conceptului de Educație pentru Sănătate și a formării educatorului pentru sănătatea Europei. Toate acestea luau naștere datorită spiritului vizionar al Doamnei Dr. Mioara Mincu.

În anul 1999, la Trondheim (Norvegia),  Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” devine membră cu drepturi depline a Modulului European de Nursing, o asociație ce reunește cele mai bune instituții de formare a asistenților medicali din Europa. 

Educatorii pentru sănătate nu pot fi formați la cele mai înalte standarde calitative decât în context european. Unitatea în diversitate este un principiu fundamental și România are  (trebuie să aibă) o contribuție cât mai mare.

Activitatea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” se înscrie cu succes în această dimensiune și reprezintă un exemplu bun de urmat în educația preuniversitară.

De 5 ani suntem foarte activi în cadrul programelor Leonardo și Erasmus + și avem numeroase parteneriate cu multe companii din Europa pentru promovarea absolvenților școlii. Astfel, mulți dintre ei sunt profesioniști de bază ai sistemelor de sănătate din diferite țări ale Europei.

Fie că decidem să ne începem cariera de educator pentru sănătate în România, fie că alegem orice altă țară din Europa sau din lume, sănătatea europeană, dar mai ales a Europei depinde și de noi !”( Prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu  – Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” )

 

Evenimentul va avea loc în sala de festivități a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, str. Viitorului nr.161-163, sector 2, București.

Mai multe informații veţi găsi pe site-ul nostru: https://scoalacdavila.ro/simpozion.

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 93

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes