Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” și Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează joi, 10 februarie 2022, conferința Educație pentru Știință – Investim în educația pentru viitor, având ca partener media Revista Știință și Tehnică.

Evenimentul aduce în atenția profesorilor de științe ale naturii (Chimie, Fizică și Biologie) necesitatea prioritizării educației STEM și propune soluții de colaborare în vederea creșterii motivației elevilor pentru învățarea științelor.

Cu această ocazie, Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” lansează Cafeneaua Educației pentru Știință, un proiect care urmărește  formarea unei comunități a profesorilor de știinte ale naturii în vederea dezvoltării lor personale și profesionale. Prin organizarea unor întâlniri în cadrul cărora vor fi invitați mentori și se vor face schimburi de bune practici – se va pune accent pe interdisciplinaritate, pe creativitate, dar și pe bucuria de a ne întâlni și de a lucra împreună.

Având în vedere noul val de schimbări tehnologice ce va influența natura și profilurile locurilor de muncă actuale, organizatorii conferinței consideră că educația trebuie să țină pasul cu evoluția științei și tehnicii și, totodată, să susțină schimbările fundamentale prin care va trece piața muncii în viitor. Pentru a confirma acest deziderat la eveniment vor participa invitații: Ionel Florian Lixandru – secretar de stat la Ministerul Educației; Alexandru Mironov – scriitor și jurnalist; Dragoș Iliescu – psiholog; Corina Negrea – jurnalist de Științe; Carmen Mazilu – președinte Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala București și Vasile Apostol – director general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

În contextul unor mari provocări și schimbări care au loc la nivel global și național, prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, președintele Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, consideră că: „Educația pentru viitor este educația sustenabilă, care pe lângă faptul că formează, îndrumă și deschide căi în fața copilului și tânărului, este o orientare activă și inteligentă, ca o carte de istorie întoarsă cu paginile către viitor, pe care o scriem împreună: Școala, Elevul și Familia –  elementele esențiale ale societății. Noi construim viitorul.” 

Este pasul înainte de la conceptul născut pentru a fi copil la „născut să fii elev”. O visare activă, dar responsabilă în învățarea permanentă pe toată durata vieții, o cale a succesului. O țintă asumată în continuă mișcare. Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” – educația pentru știință – și Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” – educația pentru sănătate – sunt două echipe care materializează cu succes aceste idei. De 32 de ani investim cu dragoste și muncă în educația României, dar și în sănătatea Europei. Fără educație viitorul nu există!”, mai spune prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu.

Educația pentru știință susține de altfel cultivarea cunoașterii, care reprezintă partea centrală a culturii așa cum sublinia rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Daniel David, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii.

„A şti înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate raţională, cooperatism, solidaritate, evoluţie pacinică  (arh. pașnică). A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de «a fi» cu mulţumire şi a aştepta clipa de «a nu fi» cu seninătate”, după cum spunea savantul Emil Racoviță, fostul rector al Universității din Cluj.

Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”

„Noi ne-am propus să le acordăm elevilor noștri tot suportul în pregătirea academică, precum și în dezvoltarea lor personală și relațională și să le oferim instrumentele prin care la absolvire vor putea să fie în măsură să decidă asupra propriei cariere. Avȃnd profilul real, specializarea științe ale naturii, liceul nostru promovează Educația pentru Știință, pentru o societate pe bază de cunoaștere”, spune prof. Anca Grecu, director al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.

 

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

„Credem în Ştiinte, în puterea acestora de a forma cei mai buni asistenți medicali. Înțelegerea structurii şi fiziologiei organismului uman, a comportamentului persoanelor sӑnӑtoase şi bolnave, precum şi a relațiilor dintre starea de sӑnӑtate şi mediul fizic şi social al ființei umane necesitӑ cunoştințe vaste din domeniile: biologie, chimie, fizicӑ, psihologie, tehnologie. Educația pentru sӑnӑtate se construieşte pe educația pentru ştiințӑ!” – menționează prof. Aurelia Șova, director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

Domeniul sănătății va rămâne mereu în trendul meseriilor viitorului, deși „locurile de muncă din întreaga lume se schimbă, pe măsură ce marile companii pășesc spre a patra revoluție industrială”, după cum susține jurnalistul Alexandru Mironov. „Noile tehnologii vor solicita abilități mai înalte – chiar și pentru posturile mărunte. Asta înseamnă că sistemele de învățământ trebuie să se schimbe și să se adapteze pentru a dota angajații de mâine cu competențele necesare. Specialiștii din piață spun că 80% dintre meseriile anului 2035 nu au fost încă inventate”.

Vor colabora  în viitor oamenii cu mașinile pentru a face ceea ce niciunul nu poate face singur? Cum ne putem pregăti pentru viitoarele locuri de muncă? Ce aptitudini vor fi necesare? Vom afla răspunsurile în prezentarea profesorului Alexandru Mironov despre „Meseriile viitorului”.

Ziua de 10 Februarie marchează an de an Ziua Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, precum și ziua de naștere a Doamnei dr. Mioara Mincu, un pionier în educația pentru sănătate și un susținător al științei.

Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului:

www.fundatiamincu.ro/home/eveniment10februarie/

 

Ramona Bandrabur 

Director Comunicare

Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 190

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes