Copiii de la Școala Generală „Dr. Mioara Mincu” din Conțești ( județul Dâmbovița ) ne-au colindat, ca în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă. Pentru ei, ziua a fost lungă, dar frumoasă și interesantă.

 

Programul a început la Muzeul Naţional de Geologie, care şi-a deschis porţile  pe 10 aprilie 1990 și funcţionează în clădirea istorică a Institutului Geologic al României, fondat de prof. Ludovic Mrazec în anul 1906,  prin Decretul semnat de către Regele Carol I al României. Muzeul este astfel structurat încât, pe o suprafață de 2300 mp sunt expuse într-o succesiune logică, ca într-un tratat de geologie, toate ramurile științelor geonomice, de la formarea planetelor, a mineralelor, a rocilor, a zăcămintelor de substanțe minerale utile, la tectonica globală, evoluția vieții pe Pământ și apariția omului, precum și a intercațiunii sale cu Terra. În cele 22 săli special amenajate pentru vizitare, exponatele exemplifică toate domeniile geologiei: mineralogia, petrografia și zăcămintele de minerale, paleobotanica și paleozoologia.

În prezent, patrimoniul ştiinţific al Muzeului este reprezentat de cea mai completă colecţie de geologie din România, care numără peste 70 000 piese, o mare parte dintre acestea cu valoare de tezaur (bunuri culturale de valoare excepţională) şi care provin aproape exclusiv de pe teritoriul României. 

Colecţia de paleontologie numără peste 27 000 de fosile. Aici se pot vedea cele mai vechi fosile din România (Vendotenia antiqua, 600 milioane de ani).

 

După vizita la muzeu, unde au fost însoțiți și de prof. Cristina Costache și prof. Claudia Săndulescu, a urmat școala noastră. Au fost întâmpinați de doamna director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Aurelia Șova, prof. Anca Grecu (director adjunct), cadre didactice și elevi.

Copiii, alături de doamna director prof. Lucica Nicolae, prof. Daniel Alexandru (director adjunct), prof. Alina Radu (coordonator Programe şi Proiecte educative), prof. Adrian Mirică, Florica Mîtulescu (secretar) și Stela Huian ne-au întâmpinat cu zâmbete și căldură, mulțumiri și colinde.

Surprizele au continuat, astfel că, după ce am luat masa împreună, a urmat serbarea de Crăciun. Colindele pregătite de ei ne-au emoționat și ne-au amintit de copilărie. La finalul programului, copiii au primit multe daruri din partea școlii noastre. 

 

Parteneriatul public – privat, menit să genereze schimbări pozitive în învățământul din mediul rural, semnat între școala noastră și Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” din Conțești continuă şi pe parcursul anului școlar 2017 – 2018, colaborarea dintre cele două instituții partenere fiind o onoare şi o datorie de suflet. Ca fiică a satului, Doamna  Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi-a legat întreaga sa viaţă, atât personală, cât şi profesională, de comuna Conţeşti.

 

prof. Cristina Costache

prof. Raluca Brad 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 180

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes