Claudiu CodreanuElev anul I, calificarea Asistent Medical Generalist

„A winner never quits! „

Ma numesc Codreanu Claudiu-Andrei, am absolvit liceul Gheorghe Asachi din Bucuresti, in anul 2008, profil real. De mic mi-am dorit sa devin ori politist ori medic sau asistent medical.

Dupa absolvirea liceului mi-am dorit sa intru la Academia de Politie „Al. I. Cuza” dar nu am fost admis, apoi m-am inscris la Universitatea Ecologica Bucuresti, profil Drept. Am inceput aceasta facultate deoarece imi doream o cariera in politie. Am dat examen din nou la Academie anul urmator dar am picat si, chiar daca la momentul acela eram foarte dezamagit, apoi „am deschis ochii” si am ales sa-mi schimb drumul, si sa-mi fac o cariera in domeniul medical. Consider ca mi se potriveste, poate chiar mai bine, si de aceea am ales Scoala Sanitara Postliceala „Carol Davila”. Cunosc mai multe persoane care au terminat aceasta scoala si acum profeseaza si toate mi-au recomandat sa ma inscriu si eu aici.

Un avantaj pe care il constituie domeniul medical este acela ca poti profesa si peste hotare, diploma find recunoscuta in toate statele Uniunii Europene, iar in acest domeniu nu iti risti viata, ci ajuti oamenii sa isi poata trai viata in continuare.

Propunerea de a participa la concursul pentru bursa de studiu „Dr. Mioara Mincu” mi-a suras si am hotarat ca trebuie sa incerc sa obtin si eu una din cele 15 burse si iata ca spre bucuria meu am reusit.

Sper ca acesti 3 ani de studiu sa ma „slefuiasca” indeajuns incat sa pot fi real suport / ajutor pentru cei aflati in suferinta.

Pentru mine profesia de asistent medical nu reprezinta doar un job, ci posibilitatea de a ajuta oameni aflati in suferinta, iar la sfarsitul zilei sa stiu ca si „azi” am contribuit la salvarea unor vieti.

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 262

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes