O nouă generaţie de viitori asistenţi medicali generalişti, absolvenţi ai Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, a depus astăzi Legământul Asistentului Medical, celebrând totodată încheierea celui de-al 25-lea an de activitate al primei şcoli sanitare și cea mai mare instituţie particulă de învățământ preuniversitar din România.
La finalul a 3 ani de efort în pregătirea pentru profesia de asistent medical generalist, un număr de 368 de elevi şi-au creat şansa de a practica una dintre cele mai nobile profesii şi una dintre cele mai căutate pe piaţa muncii europene.
„Suntem cu toţii mândri de voi, iar astăzi, în mod special, vă felicităm pentru toate rezultatele bune şi frumoase pe care le-aţi obţinut în toţi aceşti ani de şcoală şi suntem convinşi că veţi avea rezultate bune şi de aici înainte, în practicarea profesiei. Faptul că suntem astăzi pe această scenă se datorează în primul rând doamnei dr. Mioara Mincu, fondatoarea acestei şcoli în urmă cu 25 de ani”, a spus prof. Daniela Stoian, director al Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.
Ceremonia a fost găzduită de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, spital partener al şcolii noastre în instruirea clinică.
„Nu întâmplător absolvenţii Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” se află astăzi aici, în AmfiteatrulSpitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. Numele celui care a pus bazele medicinei moderne şi ale învăţământului medical în România, CAROL DAVILA, uneşte într-un lanţ al valorii umane instituţii reprezentative în domeniul sănătăţii şi a educaţiei pentru sănătate”, a mai spus prof. Daniela Stoian.
„Sunt onorată că mă aflu alături de voi şi sunt onorată că vă aflaţi aici, în acest amfiteatru. Anul acesta spitalul nostru împlineşte 185 de ani de existenţă şi este cel mai mare spital militar din România”, a afirmat doamna Georgeta Grosu, Director de Îngrijiri al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
„Vă doresc să aveţi un drum frumos în viaţă, pentru profesia pe care v-aţi ales-o, să ne îngrijiţi peste câţiva ani, pentru că este inevitabil să avem la rândul nostru nevoie de îngrijire medicală, şi să ne mândrim că am contribuit la pregătirea dumneavoastră ca viitori asistenţi medicali”, a mai spus doamna Grosu.
Vicepreşedinte al Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu, doamna Anca Duca le-a mulţumit elevilor prezenţi la ceremonie, în numele fundaţiei care coordonează activitatea şcolii, pentru faptul că au ales să se pregătească în cadrul Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi pentru că au fost perseverenţi şi au terminat cu bine cei trei ani de studiu.
„Vreau să vă mai mulţumesc, anticipat, pentru că acolo unde vă veţi duce să lucraţi, în România sau în altă parte, veţi face tot ce puteţi să fie cât mai bine. Aţi ales o profesie deosebită, aveţi o menire foarte frumoasă în viaţă, profitaţi de ea şi daţi tot ce e mai bun din voi”, a spus Anca Duca.
Doamna Andrada Saru, absolventă a şcolii noastre, în anul 2006, la clasa prof. Maria Pârlog, şi în prezent asistent medical în cadrul companiei Medlife, le-a împărtăşit proaspeţilor absolvenţi experienţa sa de profesionist. Angajată în cadrul uneia dintre cele mai importante companii medicale particulare din România, doamna Saru are în prezent şi numeroase oferte de lucru în Anglia, pentru care a spus că nu s-a decis să opteze.
În cadrul Ceremoniei, le-au fost înmânate certificatele de mobilitate Europass celor 20 de elevi din anii II şi III, participanţi în proiectul finanţat din fonduri europene: „Performing abilities in European nursing care”, derulat în acest an şcolar, în Cipru.
„Un număr de 64 de elevi ai şcolii vor beneficia şi în următorii doi ani de pregătire profesională la standarde europene înalte, prin stagii practice de câte 3 săptămâni
desfăşurate în spitale din Grecia şi Germania, în cadrul unui nou proiect de mobilitate
Erasmus+”, a menţionat prof. Lidia Moise, profesor coordonator a 3 proiecte europene derulate de şcoala noastră în cadrul programelor Leonardo da Vinci şi Erasmus+.
„O experienţă europeană şi un astfel de certificat Europass vă va ajuta cu siguranţă în carieră, fie că veţi decide să plecaţi în străinătate fie că veţi rămâne să ajutaţi cu profesionalism ţara voastră, să iasă dintr-un oarecare marasm în care se află”, a spus prof. nursing Maria Pârlog, profesor monitor nursing în cadrul proiectelor europene Erasmus+ ale şcolii şi Responsabil Instruire Clinică.
Doamna Director Daniela Stoian a prezentat şi acestei generaţii de absolvenţi proiectul „Tinere Talente”, lansat în urmă cu doi ani, care are ca scop formarea si dezvoltarea competenţelor didactice şi pedagogice ale absolvenţilor SPSCD în vederea integrării şi angajării în învăţămantul postliceal sanitar. „Vă invităm să rămâneţi alături de noi ca profesori în cadrul şcolii. Prin intermediul acestui proiect, 4 dintre cele mai bune absolvente ale şcolii noastre au devenit cadre didactice titularizate ai şcolii: prof. Raluca Brad, prof. Cristina Costache, prof. Anca Mihai şi prof. Mirela Avram”.
Depunerea legământului de profesie a reprezentat momentul cel mai emoţionant al ceremoniei. Alături de profesorii care i-au îndrumat de-a lungul celor 3 ani, absolvenţii celor 12 clase în frunte cu şeful de promoţie Mihaela Ilie, s-au angajatsă îşi exercite profesia cu demnitate,să respecte fiinţa umană şi drepturile sale şi să păstreze secretul profesional.
Cu această ocazie, au fost premiaţi şi elevii anilor I şi II, calificarea AMG, care au obţinut cele mai bune rezultate la învăţătură în anul şcolar 2014-2015.
Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este o instituţie de învăţământ preuniversitar particular, acreditată, care pregăteşte asistenţi medicali pentru cele trei calificări: Asistenţi Medicali Generalişti, Asistenţi Medicali de Farmacie si Asistenți Medicali de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare.
Fondată în 1990 şi condusă până în anul 2008 de către Dr. Mioara Mincu, şcoala îşi continuă acum activitatea sub patronajul Fundaţiei Umaniste “Dr. Mioara Mincu”.
» Unii oameni sunt prea obosiţi ca sǎ vǎ dǎruiascǎ un ZÂMBET. Dǎruiţi-le voi unul, pentru cǎ nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dǎrui. «
Dr. Mioara Mincu
{gallery}stories/2015/ceremonia_de_absolvire_2015{/gallery}