Pentru a răspunde numeroaselor solicitări, Consiliul de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” a hotărât:

în perioada 29 august – 2 septembrie 2022, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează înscrierea și susținerea interviului vocațional pentru anul școlar 2022 – 2023, ZILNIC, între orele 10.00 – 14.00, la sediul instituției.

Completarea contractului de școlarizare / achitarea taxei de școlarizare – integral sau prima rată – se vor efectua în ziua susținerii interviului vocațional, în cazul în care candidatul este declarat ADMIS.

Visezi la o carieră de succes?

Nu ți-ai ocupat locul la cea mai căutată școală sanitară? Mai ai încă o șansă!

Sunt ultimele zile în care poți opta pentru profesia nobilă de asistent medical, care îți oferă oportunitatea obținerii unui loc de muncă stabil, în țară sau în străinătate.

Dacă dorești să te pregătești pentru o calificare sau visezi la o schimbare în carieră, e timpul să iei o decizie!

Poți opta pentru o facultate, dar de cele mai multe ori diploma nu îți garanteză și posibilitatea de a practica profesia pentru care te-ai pregătit.

Alege una dintre cele 3 calificări ACREDITATE, în care noi îți propunem să te pregătești:

– Asistent Medical Generalist,

– Asistent Medical de Farmacie,

– Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare

Urmând cursurile celei mai renumite școli postliceale sanitare private, cu o experiență de peste 32 de ani în Educația pentru Sănătate, vei fi pregătit la nivel european, Certificatul de competențe profesionale fiind recunoscut internațional. Te așteptăm!

 

AVEM EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ÎN INIMĂ

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” BUCUREȘTI

Str. Viitorului nr. 161-163, sector 2, București – tel / fax: +4021.610.70.68;

contact@scoalacdavila.rowww.scoalacdavila.ro

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 360

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes