La Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului de Urgenţă din Tîrgu-Mureş au fost scoase la concurs trei posturi, pentru care au concurat doar nouă candidaţi. Adică trei pe un loc. Spre deosebire de sfârşitul anului trecut, când şi-au dorit un post de asistent medical 20 de persoane.
Tot mai mulţi asistenţi medicali din ţară aleg să plece în străinătate, atraşi de mirajul câştigurilor mari. Foarte puţini absolvenţi ai liceelor cu profil sanitar rămân acasă, pentru că şi-au întemeiat deja o familie aici.
La Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Tîrgu-Mureş s-au înscris doar nouă candidaţi, pe cele trei posturi scoase la concurs. Puţine, spun medicii, dar tot e mai bine decât deloc.
„Asistentele lipsesc de la departamentul de Cardiologie invazivă. Aceste trei asistente dacă nu vin la serviciu de mâine sau de astăzi, noi nu mai putem lucra. Nu există nicio asistentă în momentul de faţă. Aduc din sistemul privat”, a declarat prof.univ. dr. Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie.
SINCRON Lavinia Cosma, purt. cuv. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Tîrgu-Mureş 06:34 „Şi noi ne-am întrebat de ce doar 9 persoane s-au înscris. Nu ştim, nu avem neapărat un răspuns. Credem că o parte s-au îndreptat către alte spitale din judeţ sau pur şi simplu au ales să plece în străinătate”, a declarat Lavinia Cosma, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş.
Concurenţii au susţinut astăzi proba scrisă, iar în data de 23 iulie urmează proba orală.
SURSA: REALITATEA TV