Dacă ești în căutarea unei profesii pentru care cererea a crescut în mod deosebit, atunci asistenţa medicală este unul dintre cei mai puternici candidaţi.

Importanţa esenţială a empatiei şi a comunicării cu pacientul şi versatilitatea aptitudinilor necesare asistenţilor medicali fac deosebit de improbabil ca roboții de ultimă generație să îi înlocuiască vreodată la patul pacientilor. Mai mult decât atât, îmbătrânirea accentuată a populaţiei la nivel global va duce la o creştere din ce în ce mai mare pentru personal medical, mai ales asistenţi medicali.

Spitalele vor fi şi ele sub o presiune din ce în ce mai mare de a elibera pacienţii cât mai repede.

Mulţi dintre aceşti pacienţi vor avea nevoie în continuare de tratament în ambulatoriu, iar asistenţii medicali vor juca un rol în creştere şi aici. Acest fenomen va fi cel mai pregnant în zonele rurale sau dezavantajate, unde deficitul de medici este oricum în creştere, ceea ce înseamnă că asistenţii medicali vor putea juca un rol cheie în aceste comunităţi.

În plus, creşterea speranţei de viaţă a dus la creşterea numărului şi diversităţii bolilor cronice, care a condus, la rândul ei, la creşterea complexităţii îngrijirilor medicale oferite, iar asistenţii medicali trebuie să fie capabili să ţină pasul.

De asemenea, în era tehnologiei, a telefoanelor inteligente, tabletelor, telemedicinei, asistenţii medicali au nevoie să fie la curent cu toate acestea şi cum sunt ele folosite în domeniul medical pentru a putea îmbunătăţi procesul de îngrijire.

Majoritatea facilităţilor medicale au început să folosească aceste tehnologii pentru a reduce durata proceselor administrative şi a creşte acurateţea tratamentelor şi a fişelor medicale.

Se aşteaptă ca pacienţii să folosească tehnologia pentru a obţine informaţii despre pacient, a înregistra date despre pacient şi, uneori, chiar pentru a căuta opţiuni de tratament, după cum este nevoie.

Extinderea rolului şi responsabilităţilor asistenţilor medicali apare şi pentru că ei încep să fie, în sfarsit, apreciaţi şi recunoscuţi la adevărata valoare pentru contribuţiile pe care le au în cadrul echipelor medicale. Ei sunt acum membri importanţi ai corpului profesioniştilor din sănătate. Acest trend a apărut acum câţiva ani şi se aşteaptă ca el să continue şi să se accelereze în următorul deceniu.

Având în vedere toate acestea, este de o importanţă capitală ca din ce în ce mai mulţi tineri să-şi aleagă această profesie. Cum putem atinge acest obiectiv?

Unul dintre punctele de atracţie pentru a încuraja tinerii să-şi aleagă această profesie cu viitor este faptul că asistenţa medicală este un domeniu vast şi divers, cu multe specializări posibile – de la roluri în management, învăţământ sau administraţie, la roluri în pediatrie, asistenţa medicală neonatală, ATI, psihiatrie, oncologie, obstetrică-ginocologie etc. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, cererea pentru moaşe și asistenți anesteziști va creşte cu aproape 30% până în 2030, estimează specialiştii.

Într-o eră în care oamenii caută o profesie cu sens, un avantaj al profesiei de asistent medical este valoarea ei socială nobilă şi esenţială pentru buna funcţionare a societăţii, cea de a-i ajuta pe cei bolnavi.  (sursa: www.easistent.ro)

Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este o opţiune pentru cei care au talent şi vocaţie pentru profesia de asistent medical şi îşi doresc să urmeze o carieră cu deschideri europene.

Cu o experienţă de 33 de ani în domeniul Educaţiei pentru Sănătate,  Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” pregăteşte asistenţi medicali pentru calificările: Asistent Medical Generalist şi Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare – o profesie mereu actuală şi care oferă posibilităţi de angajare atât în ţară, cât şi în străinătate.

Te așteptăm alături de noi! Campania de Admitere 2023 – 2024 a început!

 

VREI ȘI MERIȚI MAI MULT! INVESTEȘTE ÎN TINE!

Alege să devii asistent medical!

Este o profesie de viitor – cea mai căutată din Europa!

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” – BUCUREȘTI

Str. Viitorului nr. 161-163, sector 2, București – tel: 0736.358.898, tel / fax: +4021.610.70.68;

contact@scoalacdavila.rowww.scoalacdavila.ro

www.scoalacdavila.ro/admitere-2023-2024

 

prof. Raluca Brad

 

 

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 451

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes