Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a analizat atent recomandările specialiștilor, situația epidemiologică actuală și creșterea ratei de infectare cu noul coronavirus, atât la nivel național, cât și la nivelul municipiului București. 

Având în vedere numărul mare de elevi care provin din județele limitrofe și utilizează transportul în comun, atât în afara, cât și în interiorul Bucureștiului, situația cadrelor didactice și a elevilor aflați în categoria de risc, dar și a cadrelor didactice care își desfășoară activitatea atât în școală, cât și în spitale și cabinete medicale, pentru a diminua riscul de infectare la nivelul școlii noastre și la nivelul comunității, Consiliul de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din București, întrunit în regim de urgență, în data de 24.09.2020, a hotărât:

1. În perioada 28 septembrie – 13 noiembrie 2020, cursurile teoretice se vor desfășura după cum urmează: 

– toate clasele anilor I și II, toate calificările profesionale: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie, asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare, vor desfășura cursurile teoretice online; 

– toate clasele de anul III, toate calificările profesionale: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie, asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare, vor desfășura cursurile teoretice cu prezența fizică la școală; 

2. Stagiile clinice, pentru toți anii de studiu și toate calificările profesionale, se vor desfășura în continuare în unitățile sanitare cu care școala a încheiat contracte de colaborare.

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 116

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes