8 Martie este o zi plină de feminitate, zâmbete şi căldură sufletească! Este Ziua tuturor Femeilor! Este ziua în care ne gândim mai mult la mame, soții, iubite, prietene….o zi în care vorbim despre ce reprezintă FEMEIA.

„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.”afirma poetul Grigore Vieru.

Ziua Internaţională a Femeii, celebrată astăzi în ţări din lumea întreagă, a apărut pe fondul mişcărilor sociale legate de muncă de la începutul secolului XX, în America de Nord şi în Europa.

Prima Zi Naţională a Femeii a fost marcată în Statele Unite, la 28 februarie 1909. Partidul Socialist a desemnat această zi în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili însă o dată anume, data de 8 martie fiind aleasă abia în 1913.

Ca urmare a iniţiativei de la Copenhaga, în 19 martie 1911, Ziua Internaţională a Femeii a fost marcată pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. La manifestaţiile organizate cu acel prilej, s-au cerut pentru femei dreptul la locul de muncă, dreptul la formarea profesională și să se pună capăt discriminării la locul de muncă. În plus, s-au cerut dreptul de vot şi dreptul de a ocupa o funcţie publică.

Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii la 8 martie.

În România, în ziua de 8 Martie se sărbătorește Femeia, bucuria vieții și motivația de a trăi. Până în decembrie 1989, se vorbea de Ziua Mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate acestora. După Revoluția din 1989, noțiunea de Ziua Mamei este înlocuită cu Ziua Femeii.

Tema Zilei Internaţionale a Femeii din acest an, stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), este: „DigitALL: Inovaţie şi tehnologie pentru egalitatea de gen”. Astfel, se celebrează femeile care susţin avansarea tehnologiei transformatoare şi a educaţiei digitale. Potrivit ONU, cu acest prilej se va explora impactul decalajului digital de gen asupra creşterii inegalităţilor economice şi sociale şi se va evidenţia, de asemenea, importanţa protejării drepturilor femeilor şi fetelor în spaţiile digitale şi a abordării violenţei de gen online. (www.un.org)

Vieţile noastre depind de o puternică integrare tehnologică: participarea la un curs, apelarea celor dragi, efectuarea unei tranzacţii bancare sau rezervarea unei întâlniri medicale. În prezent, totul trece printr-un proces digital.

Cu toate acestea, 37% dintre femei nu folosesc internetul. Cu 259 de milioane de femei mai puţine au acces la internet decât bărbaţii, chiar dacă reprezintă aproape jumătate din populaţia lumii, arată ONU.

Dacă femeile nu pot accesa internetul şi nu se simt în siguranţă online, ele nu pot dezvolta abilităţile digitale necesare pentru a se angaja în spaţii digitale, ceea ce le diminuează oportunităţile de a urma o carieră în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM). Până în 2050, 75% din locurile de muncă vor fi legate de domenii STEM. Cu toate acestea, în prezent, femeile deţin doar 22% din posturile din domeniul inteligenţei artificiale, evidenţiază ONU.

 

Echipa Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” urează „LA MULȚI ANI!” tuturor femeilor! Vă dorim să simțiți mai puțin apăsarea grijilor, să aveți sufletul plin de căldură, lumină, dragoste și speranță!

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 345

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes