În fiecare an, în data de 7 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Sănătății.

 

Tema generală din acest an este „Universal Health Coverage: everyone, everywhere” – Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate (UHC). Acest obiectiv vizează asigurarea accesului tuturor persoanelor la serviciile de sănătate de care au nevoie, atunci când au nevoie, chiar în inima comunităţii, fără a suferi greutăţi financiare. Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate include întregul spectru de servicii de sănătate esenţiale, de calitate, de la promovarea sănătăţii până la prevenire, tratament, reabilitare şi îngrijire paliativă.

 

Conform datelor Organizației Mondiale a sănătății, aproximativ jumătate din populația lumii nu are acces la servicii esențiale de sănătate. De asemenea, aproximativ 800 de milioane de persoane (12% din populația lumii) plătesc cel puțin 10% din veniturile gospodăriei pentru serviciile de sănătate de care beneficiază, iar 100 de milioane de persoane sunt împinse în „sărăcie extremă” (trăind cu $ 1.90 sau mai puțin pe zi) în urma cheltuielilor cu serviciile de sănătate.

Toate statele membre ale ONU au convenit să încerce să obțină o acoperire universală a serviciilor de sănătate (UHC) până în anul 2030, ca parte a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Accesul la servicii esențiale de sănătate de calitate și la protecție financiară în procesul de accesare a acestor servicii îmbunătățesc sănătatea populației, cresc speranța de viață, protejează țările de apariția unor epidemii, reduc sărăcia și riscul de foamete, creează locuri de muncă, susțin creșterea economică și egalitatea de gen. Țările care investesc în UHC – Universal Health Coverage – Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate – își asigură o dezvoltare sănătoasă a capitalului uman național. Din acest considerent, în ultimele decenii UHC a devenit o strategie cheie pentru atingerea progresului în ceea ce privește indicatorii din sănătate și din alte domenii de dezvoltare.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, acoperirea universală cu servicii de sănătate definește asigurarea accesului tuturor persoanelor la servicii de promovare a sănătății, de prevenire a îmbolnăvirilor, curative, de reabilitare și paliative de o calitate suficientă astfel încât să fie eficiente, menținând în același timp o povară financiară cât mai scăzută în rândul populației în urma accesării acestor servicii.

România se situează pe locul 4 la nivelul țărilor UE în ceea ce privește rata standardizată de mortalitate la 100.000 de locuitori pentru decesele prevenibile, având, în anul 2015, o rată de aproximativ 1,7 ori mai mare decât media țărilor UE.

 

În România, 40% din povara generală a bolii, măsurată în ani de viață ajustați pentru dizabilitate (disability adjusted life years – DALY), poate fi atribuită factorilor de risc comportamentali, respectiv fumatul, consumul de alcool, alimentației nesănătoase și activității fizice scăzute. Raportat la nivel european, cele mai importante probleme sunt reprezentate de consumul de alcool episodic excesiv, care în anul 2014 înregistra 53% în rândul bărbaților din România, cel mai mare procent din toate țările UE, respectiv de obezitatea în rândul adolescenților, care, deși se situează încă sub media UE, s-a dublat în ultimul deceniu, de la 7% în 2005 – 2006, la 14% în 2013 – 2014.

Cu prilejul celebrării Zilei Mondiale a Sănătății 2019, promovăm sloganul campaniei naționale ZMS 2019: „Prin prevenție, sănătate petru toți!”

(surse: https://www.who.int/en/news-room/fact-sheets/detail/universal-health-coverage-(uhc); http://www.dspb.ro)

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 145

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes