Pe 5 octombrie, în întreaga lume, se sărbătorește Ziua Mondială a Profesorului. Evenimentul ține să ne reamintească faptul că o educație de calitate reprezintă cheia unei reușite profesionale.
„Teaching in Freedom, Empowering Teachers” este tema Zilei din acest an, sărbătorită în întreaga lume din 1994. Mai multă putere de decizie pentru cadrele didactice a devenit o prioritate atunci când Organizația Națiunilor Unite a adoptat obiectivul de dezvoltare durabilă pentru educație.
Prin aceasta, se cere profesorilor să se bucure de independența profesională, libertatea și instrumentele necesare pentru a oferi o educație de calitate, care trebuie să țină cont de circumstanțele, nevoile și așteptările cursanților.
Crizele, conflictele și insecuritatea, alături de creșterea intoleranței și a discriminării, precum și restricțiile bugetare sunt unii dintre factorii care afectează profesorii din întreaga lume, subminând atât libertatea, cât și puterea acestora de a decide.
Comunitatea internațională s-a angajat să furnizeze educație primară și secundară universală până în 2030 și se estimează că țările vor trebui să recruteze 6,8 milioane de profesori pentru a realiza acest obiectiv.
Anul acesta, UNESCO își va concentra atenția asupra cadrelor didactice din instituțiile de învățământ superior. Activitatea acestor educatori va fi subiectul unei serii de seminarii la sediul Organizației.
La douăzeci de ani de la adoptarea recomandărilor din 1997 privind statutul personalului din învățământul superior, UNESCO va reuni cadre didactice, formatori, factori de decizie, experți și cercetători din întreaga lume pentru a examina peisajul universitar din întreaga lume.
Pe lângă evaluarea reformelor în domeniul învățământului superior din întreaga lume, conferința va cuprinde două discuții: despre provocările legate de libertatea academică și autonomia instituțională și răspunsurile învățământului superior la noile cerințe privind calitatea, incluziunea și echitatea.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” urează „La mulți ani!” tuturor cadrelor didactice!
( sursa: http://en.unesco.org/news/teaching-freedom-theme-2017-world-teachers-day; traducere: prof. Raluca BRAD )