Ziua de 24 ianuarie 1859 a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, prin numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei ( 5 ianuarie 1859 ) și al Țării Românești ( 24 ianuarie 1859) .  „Mica Unire” a fost primul pas spre România, spre Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.

Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.

Realizată sub semnul ideilor Revoluţiei de la 1848, Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpaţi.

Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar şi una reformatoare. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituţia Poştei, armata, Biserica, învăţământul, justiţia, fiscalitatea, serviciul vamal etc. Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înfiinţate primele două universităţi româneşti: la Iaşi, în 1860 şi la Bucureşti, în 1864.

Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre oamenii care au marcat istoria modernă a României. (sursa: http://www.mediafax.ro) 

Pe 24 ianuarie 1859, românii din Moldova şi Ţara Românească au jucat şi au cântat „Hora Unirii”, un cântec patriotic compus de Alexandru Flechtenmacher, cu câteva zile înaintea marelui eveniment, pe versurile poetului Vasile Alecsandri: 

„Hai să dăm mână cu mână

 Cei cu inimă română,

 Să-nvârtim hora frăției

 Pe pământul României!

 Iarba rea din holde piară!

 Piară dușmănia-n țară!

 Între noi să nu mai fie

 Decât flori și omenie!

 Măi muntene, măi vecine,

 Vină să te prinzi cu mine

 Și la viață cu unire,

 Și la moarte cu-nfrățire!

 Unde-i unul, nu-i putere

 La nevoi și la durere.

 Unde-s doi, puterea crește

 Și dușmanul nu sporește!

 Amândoi suntem de-o mamă,

 De-o făptură și de-o seamă,

 Ca doi brazi într-o tulpină,

 Ca doi ochi într-o lumină.

 Amândoi avem un nume,

 Amândoi o soartă-n lume.

 Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,

 În noi doi un suflet bate!

 Vin’ la Milcov cu grăbire

 Să-1 secăm dintr-o sorbire,

 Ca să treacă drumul mare

 Peste-a noastre vechi hotare,

 Și să vadă sfântul soare

 Într-o zi de sărbătoare

 Hora noastră cea frățească

 Pe câmpia românească!”

prof. Raluca Brad